- Rating: ★★★☆☆
- Editura: Bookzone
- Traducere: Diana Tihan
- Pagini: 256
- Goodreads: Librăria de vineri
- Poate fi cumpărată de aici: https://bookzone.ro/carte/libraria-de-vineri-bkz
Am început „Librăria de vineri” de Sawako Natori cu așteptări destul de mari. M-a atras imediat ideea unei mici librării misterioase, ascunse într-o gară liniștită, mai ales că poveștile care au în centrul lor librării, cărți și oameni care își găsesc refugiul printre rafturi sunt exact genul de povești care mă atrag. În plus, mi s-a părut genul de carte perfectă pentru o după-amiază de toamnă, cu o cană de ceai alături și o pătură pufoasă. Din păcate, lectura nu a fost chiar atât de cozy și captivantă pentru mine pe cât speram.
Povestea ne duce într-o gară aproape uitată de lume, Nohara, unde trenurile nu opresc prea des și unde, la prima vedere, nu pare să se întâmple mare lucru. Ascunsă într-un colț al gării se află însă Librăria de Vineri, un loc care pare desprins dintr-o altă epocă. Rafturile sunt atent aranjate, cărțile au supracoperți simple, iar atmosfera este completată de ceaiul hōjicha pregătit la tejghea. Librăria are și un aer misterios, pentru că nu poate fi găsită de oricine. Cei care ajung acolo par să fie conduși exact în momentul în care au nevoie de un anumit lucru, chiar dacă ei înșiși nu își dau seama încă de ce au nevoie.
Personajul principal este Fumiya, un student care nu are prea multă încredere în el și care nu este deloc pasionat de citit. El ajunge la Librăria de Vineri pentru a găsi o carte potrivită pentru tatăl său bolnav. Nu pornește cu prea mult entuziasm și nici nu pare să creadă că o simplă carte ar putea schimba ceva în viața lui. Întâlnirea cu librăria și cu oamenii care lucrează acolo îl face însă să privească lucrurile puțin diferit.
Mi-a plăcut faptul că Fumiya nu este construit ca un personaj perfect și nici ca cineva care își schimbă personalitatea peste noapte. Este nesigur, uneori se lasă copleșit de propriile gânduri și îi este greu să își exprime emoțiile. Relația lui cu tatăl său este una dintre părțile mai emoționante ale poveștii, mai ales pentru că boala acestuia îl obligă să se confrunte cu lucruri pe care până atunci preferase să le evite. Prin intermediul cărților și al oamenilor pe care îi întâlnește în librărie, Fumiya începe treptat să înțeleagă mai bine ce simte și să capete puțin mai multă încredere în el.
În librărie îi întâlnește pe cei trei librari, fiecare cu personalitatea sa și cu propriul mod de a privi cărțile și oamenii. Ei sunt destul de diferiți între ei, dar împreună reușesc să creeze atmosfera aceea aparte a librăriei. Mi-a plăcut ideea că acești oameni nu încearcă doar să vândă cărți, ci sunt atenți la persoanele care le trec pragul și încearcă să le recomande exact lectura de care au nevoie. În acest sens, librăria devine mai mult decât un simplu magazin de cărți. Este un loc în care personajele ajung să vorbească despre lucrurile pe care nu reușesc să le spună în alte părți ale vieții lor.
Conceptul mi s-a părut, de altfel, unul dintre cele mai interesante lucruri la această carte. Ideea unei librării care nu apare pe hartă și în care fiecare cititor găsește, într-un fel sau altul, cartea de care are nevoie mi s-a părut foarte frumoasă. Mi-a plăcut și simbolismul locului, mai ales faptul că librăria se află într-un spațiu care pare uitat și că ajung aici oameni aflați, la rândul lor, într-un moment de schimbare sau de nesiguranță. Există ceva reconfortant în ideea că uneori cartea potrivită poate apărea exact atunci când avem nevoie de ea.
Totuși, aici am simțit și cea mai mare problemă a mea cu lectura. Deși ideea de bază și sinopsisul m-au atras foarte mult, pe parcurs mi-am pierdut treptat interesul. Am avut impresia că povestea se mișcă uneori prea lent și că anumite detalii ajung să ocupe mai mult spațiu decât ar fi fost necesar. În loc să mă las purtată de atmosferă și de poveste, m-am trezit uneori încercând să țin pasul cu toate informațiile și cu personajele.
Un alt lucru care mi-a îngreunat lectura a fost numărul de personaje și numele lor. Pentru mine, numele japoneze pot fi uneori mai greu de reținut, iar aici am simțit destul de des că trebuie să mă opresc și să îmi amintesc cine este cine și care este legătura dintre personaje. Nu este neapărat un defect al cărții, ci mai degrabă ceva care, în cazul meu, a făcut ca lectura să fie mai puțin fluidă.
Și stilul de scriere a contribuit la această impresie. Mă așteptam la o poveste foarte caldă, simplă și ușor de parcurs, însă unele pasaje mi s-au părut mai încărcate decât mi-aș fi dorit. Sunt multe idei frumoase despre cărți, despre relația dintre oameni și despre felul în care lectura ne poate ajuta să trecem prin momente dificile, dar nu toate au reușit să mă atingă în aceeași măsură. Au fost momente în care am simțit că mesajul este puțin prea mult explicat, în loc să fie lăsat să se simtă natural prin poveste.
Cu toate acestea, mi-au plăcut temele pe care le abordează cartea. „Librăria de vineri” vorbește despre singurătate, despre relația dintre părinți și copii, despre nesiguranță și despre momentele în care nu mai știm foarte bine încotro să o luăm. Mi-a plăcut în special ideea că o conexiune cu un alt om nu este întotdeauna perfectă sau confortabilă. Uneori poate fi ciudată, stânjenitoare sau chiar puțin neplăcută, dar tocmai aceste momente ne ajută să ne apropiem unii de ceilalți. Mi s-a părut un mesaj foarte uman și unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult.
Atmosfera rămâne, probabil, partea pe care mi-o voi aminti cel mai mult. Gara liniștită, librăria ascunsă, rafturile pline de cărți, ceaiul hōjicha și sentimentul că fiecare persoană care ajunge acolo are un motiv pentru care a fost „aleasă” de acel loc creează un decor foarte plăcut. Tocmai de aceea mi-a părut rău că povestea nu m-a cucerit la fel de mult pe cât mă cucerise ideea ei.
Per total, „Librăria de vineri” a fost pentru mine o lectură drăguță, cu o premisă foarte frumoasă și cu câteva momente emoționante, dar nu a reușit să fie lectura cozy și memorabilă pe care o așteptam. Poate că am pornit cu așteptări prea mari datorită sinopsisului și atmosferei pe care o promitea, iar pe parcurs am simțit tot mai mult că nu reușesc să mă conectez complet cu povestea. Mi-a plăcut ideea unei librării care găsește cartea potrivită pentru fiecare om și mi-au plăcut câteva dintre mesajele romanului, însă stilul de scriere, multitudinea de detalii și dificultatea de a ține pasul cu personajele au făcut ca interesul meu să scadă pe parcurs.
Este, până la urmă, o carte despre cărți, despre oameni și despre acele întâlniri care ne pot schimba puțin perspectiva asupra vieții. Chiar dacă pentru mine nu a fost lectura perfectă de toamnă și nici nu m-a făcut să mă îndrăgostesc de poveste așa cum speram, cred că poate fi o alegere potrivită pentru cititorii care apreciază literatura japoneză contemporană, poveștile liniștite și ideea că, uneori, cartea de care avem nevoie apare exact atunci când ne așteptăm mai puțin.
The Friday Bookshop – Sawako Natori (The Friday Bookshop, #1)
I started „The Friday Bookshop” by Sawako Natori with fairly high expectations. I was immediately drawn to the idea of a small, mysterious bookstore hidden inside a quiet train station, especially since stories centered around bookstores, books, and people who find refuge among the shelves are exactly the kind of stories that appeal to me. On top of that, it seemed like the perfect book for an autumn afternoon, with a cup of tea and a fluffy blanket. Unfortunately, the reading experience was not quite as cozy and captivating for me as I had hoped.
The story takes us to an almost forgotten train station, Nohara, where trains do not stop very often and where, at first glance, not much seems to happen. Hidden in one corner of the station, however, is The Friday Bookstore, a place that seems to have been taken straight out of another era. The shelves are carefully arranged, the books have simple dust jackets, and the atmosphere is completed by the hōjicha tea prepared at the counter. The bookstore also has a mysterious quality, because it cannot be found by just anyone. Those who arrive there seem to be guided to it at exactly the moment when they need something, even if they themselves do not yet realize what it is they need.
The main character is Fumiya, a student who does not have much confidence in himself and is not particularly passionate about reading. He comes to The Friday Bookstore looking for a suitable book for his sick father. He does not start out with much enthusiasm, nor does he seem to believe that a simple book could change anything in his life. However, his encounter with the bookstore and the people who work there makes him look at things a little differently.
I liked the fact that Fumiya is not portrayed as a perfect character, nor as someone who changes his personality overnight. He is insecure, sometimes overwhelmed by his own thoughts, and struggles to express his emotions. His relationship with his father is one of the more emotional parts of the story, especially because his father’s illness forces him to confront things he had previously preferred to avoid. Through the books and the people he meets at the bookstore, Fumiya gradually begins to understand his feelings better and gain a little more confidence in himself.
At the bookstore, he meets the three booksellers, each with their own personality and their own way of looking at books and people. They are quite different from one another, but together they manage to create that unique atmosphere within the bookstore. I liked the idea that these people are not simply trying to sell books, but actually pay attention to the people who walk through their doors and try to recommend exactly the kind of reading they need. In this sense, the bookstore becomes more than just a place that sells books. It becomes a place where the characters end up talking about the things they are unable to say elsewhere in their lives.
The concept itself was one of the most interesting things about the book for me. The idea of a bookstore that does not appear on any map, where every reader somehow finds the book they need, struck me as very beautiful. I also liked the symbolism of the setting, especially the fact that the bookstore is located in a space that seems forgotten, and that the people who find their way there are themselves going through a period of change or uncertainty. There is something comforting about the idea that sometimes the right book can appear exactly when we need it.
However, this is also where I felt my biggest problem with the reading experience. Although I was very drawn to the basic premise and the synopsis, I gradually lost interest as I read. I felt that the story sometimes moved too slowly and that certain details ended up taking up more space than necessary. Instead of allowing myself to be carried away by the atmosphere and the story, I sometimes found myself trying to keep up with all the information and the characters.
Another thing that made the book harder for me to read was the number of characters and their names. For me, Japanese names can sometimes be harder to remember, and here I often felt that I had to stop and remind myself who was who and how the characters were connected. This is not necessarily a flaw in the book, but rather something that, in my case, made the reading experience feel less smooth.
The writing style also contributed to this impression. I expected a very warm, simple, and easy-to-read story, but some passages felt more detailed and heavy than I would have liked. There are many beautiful ideas about books, human relationships, and the way reading can help us get through difficult moments, but not all of them resonated with me to the same extent. There were moments when I felt that the message was explained a little too explicitly instead of being allowed to come through naturally through the story.
Despite this, I enjoyed the themes explored in the book. „The Friday Bookshop” talks about loneliness, the relationship between parents and children, insecurity, and those moments when we no longer really know which direction to take. I particularly liked the idea that a connection with another person is not always perfect or comfortable. Sometimes it can be awkward, embarrassing, or even slightly unpleasant, but those very moments can help us grow closer to one another. I found this to be a very human message and one of the things I appreciated most.
The atmosphere is probably the part I will remember the most. The quiet train station, the hidden bookstore, the shelves filled with books, the hōjicha tea, and the feeling that every person who arrives there has a reason for being “chosen” by that place create a very pleasant setting. That is precisely why I was disappointed that the story itself did not captivate me as much as the idea behind it had.
Overall, „The Friday Bookshop” was a pleasant read for me, with a very beautiful premise and a few emotional moments, but it did not manage to become the cozy and memorable autumn read I had expected. Perhaps I went into it with expectations that were too high because of the synopsis and the atmosphere it promised, and as I continued reading, I increasingly felt that I was unable to fully connect with the story. I liked the idea of a bookstore that finds the right book for each person, and I enjoyed some of the novel’s messages, but the writing style, the abundance of details, and the difficulty of keeping track of the characters caused my interest to gradually fade.
In the end, it is a book about books, about people, and about those encounters that can slightly change the way we see life. Even though it was not the perfect autumn read for me and did not make me fall in love with the story the way I had hoped, I think it could be a good choice for readers who enjoy contemporary Japanese literature, quiet stories, and the idea that sometimes the book we need appears exactly when we least expect it.
