- Rating: ★★★★★
- Editura: Litera, imprint Blue Moon
- Traducere: Andreea Șeler
- Pagini: 544
- Goodreads: Și râul așteaptă…
- Poate fi cumpărată de aici: https://www.litera.ro/si-raul-asteapta-afbm282
Uneori, există cărți pe care le alegem pentru că ne atrage povestea, iar alteori există cărți pe care ajungem să le citim aproape întâmplător și care ne surprind complet. Pentru mine, „Și râul așteaptă…” a fost exact genul acesta de carte. Am început-o datorită unei provocări de pe Goodreads și mă bucur enorm că am făcut-o, pentru că, altfel, sunt aproape sigură că ar fi rămas pe lista mea de lecturi pentru cine știe cât timp. Și ar fi fost păcat, pentru că am descoperit o carte care m-a impresionat profund și care, cu siguranță, va rămâne în mintea mea mult timp de acum înainte.
Povestea îl are în centrul ei pe Corby Ledbetter, un bărbat care se află într-unul dintre cele mai dificile momente ale vieții sale. Corby este pictor, însă a ajuns să lucreze ca grafician, iar lucrurile nu au mers deloc așa cum și-ar fi imaginat. După ce își pierde locul de muncă, ajunge să stea acasă și să aibă grijă de gemenii săi, Niko și Maisie. În loc să fie o perioadă în care familia să se apropie, situația pune și mai multă presiune pe o căsnicie care era deja fragilă. Relația lui cu Emily, soția sa, se deteriorează, iar Corby începe să se refugieze tot mai mult în alcool și în medicamentele prescrise de medic.
Și apoi se întâmplă ceva care schimbă absolut totul. O clipă de neatenție duce la o tragedie pe care nimeni nu ar trebui să fie nevoit să o trăiască. De aici începe, de fapt, adevărata poveste a lui Corby. El ajunge la închisoare și trebuie să învețe să supraviețuiască într-un mediu dur, în care este pus față în față cu unele dintre cele mai întunecate, dar și mai luminoase părți ale naturii umane. În penitenciar descoperă brutalitatea, frica și singurătatea, dar și oameni capabili de empatie, prietenie și bunătate. Mi-a plăcut foarte mult faptul că autorul nu prezintă închisoarea într-un mod simplu, în alb și negru, ci ne arată cât de complicate pot fi relațiile dintre oameni.
Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la carte a fost felul în care sunt construite personajele. Corby este departe de a fi un personaj perfect și tocmai acest lucru l-a făcut să mi se pară atât de real. Este un om care greșește, care ia decizii proaste, care încearcă să fugă de propriile probleme și care, în anumite momente, nu știe cum să-și gestioneze durerea. Dar este și un om care încearcă să se schimbe. Mi-a plăcut enorm să urmăresc acest proces și să văd cum, încetul cu încetul, începe să se privească altfel și să înțeleagă mai bine cine este și ce a făcut.
M-a impresionat în mod special faptul că, în închisoare, Corby ajunge să construiască relații importante cu oamenii din jurul său. Relația cu bibliotecara penitenciarului este una dintre cele care mi-au rămas în minte, dar și legătura pe care o dezvoltă cu alți deținuți. Printre aceștia se află și un adolescent care are nevoie disperată de cineva care să-l asculte, să-l îndrume și să-i arate că poate exista și un alt drum. Mi s-a părut foarte frumos modul în care Corby, deși se află el însuși într-o situație atât de grea, ajunge să fie pentru alții omul de care poate că el ar fi avut nevoie în anumite momente ale vieții sale.
Arta și lectura devin, treptat, foarte importante pentru el. Corby începe să se uite mai atent la propria viață, la alegerile sale și la omul care a devenit. Pictura nu mai este doar o pasiune sau ceva ce ține de trecutul lui, ci devine o formă prin care poate să spună lucruri pe care nu reușește să le exprime altfel. Pictura murală pe care o creează ajunge să fie, într-un fel, o confesiune. Este felul lui de a-și pune pe pereți toate întrebările, regretele, amintirile și speranțele. Iar eu am simțit că, prin artă, Corby încearcă nu doar să se înțeleagă pe el însuși, ci și să găsească o cale prin care să poată merge mai departe.
Tot parcursul lui m-a ținut foarte captivă în poveste. Am citit cu mult interes, dar și cu multă durere, pentru că voiam să văd unde va ajunge Corby și, mai ales, dacă va reuși vreodată să se împace cu ceea ce s-a întâmplat. Povestea lui mi s-a părut extrem de emoționantă. Au fost momente în care am simțit că sufăr alături de el și de familia lui, iar tragedia prin care trec mi-a rămas mult timp în suflet. Mi-a fost greu să mă desprind de poveste chiar și după ce am închis cartea.
Cred că unul dintre cele mai puternice lucruri la această carte este realismul ei. Wally Lamb reușește să construiască personaje atât de credibile și să transmită atât de bine emoțiile lor, încât, la un moment dat, am avut senzația că nu citesc un roman, ci povestea adevărată a unei persoane. Parcă priveam viața lui Corby din interior, cu toate greșelile, fricile, regretele și încercările lui de a se ridica din nou. Nu am simțit că citesc despre un personaj îndepărtat, ci despre un om care ar putea exista cu adevărat.
Mi-a plăcut foarte mult și faptul că autorul nu transformă povestea într-una despre vinovăție și pedeapsă, ci într-una despre schimbare, responsabilitate și posibilitatea de a deveni un om mai bun. Corby trebuie să se confrunte cu ceea ce a făcut și cu consecințele propriilor alegeri, dar, în același timp, încearcă să înțeleagă cum a ajuns în acel punct. Mi-a plăcut să urmăresc întregul său parcurs și să văd cât de mult se luptă să devină o persoană mai bună, atât pentru familia sa, cât și pentru el însuși.
Și, bineînțeles, rămâne întrebarea care m-a urmărit pe tot parcursul lecturii: poate fi iertat Corby? Poate un om să se schimbe suficient de mult încât să merite o a doua șansă? Și cât de mult contează regretul atunci când consecințele unei greșeli nu mai pot fi schimbate? Nu cred că această carte oferă răspunsuri simple, iar tocmai acest lucru mi-a plăcut. M-a făcut să mă gândesc mult la vinovăție, iertare, familie și la felul în care oamenii încearcă să trăiască mai departe după ce viața lor se schimbă într-o singură clipă.
Mi s-a părut o carte foarte bine scrisă, dar în același timp accesibilă și foarte umană. Am simțit multe lucruri în timp ce o citeam: tristețe, furie, compasiune, speranță și, uneori, chiar și puțină liniște. Povestea lui Corby mi-a rupt sufletul în mii de bucățele și mi-a luat ceva timp să-mi revin după ea. Sunt cărți pe care le termini și apoi treci imediat la următoarea, iar altele care rămân cu tine. Pentru mine, „Și râul așteaptă…” face parte din a doua categorie.
Mă bucur foarte mult că prin provocarea de pe Goodreads am ajuns la această carte. Fără ea, probabil aș fi amânat-o încă mult timp și poate nu aș fi descoperit niciodată cât de mult poate să mă atingă povestea lui Corby. Acum, după ce am terminat-o, sunt foarte curioasă să descopăr și celelalte cărți ale lui Wally Lamb. Dacă reușește să creeze și în celelalte romane personaje la fel de vii și povești care să mă facă să simt atât de intens, atunci cu siguranță voi mai citi cărți scrise de el.
„Și râul așteaptă…” a fost pentru mine mai mult decât o simplă poveste despre un om care ajunge la închisoare. A fost o poveste despre pierdere, familie, greșeli, regret, vindecare și încercarea de a găsi un sens atunci când simți că ai pierdut totul. A fost dureroasă, dar frumoasă. Grea, dar profund umană. Și, mai ales, a fost una dintre acele cărți care continuă să-ți alerge prin minte mult timp după ce ai întors ultima pagină.
The River Is Waiting – Wally Lamb
Sometimes, there are books we choose because the story draws us in, and other times, there are books we end up reading almost by chance, only to be completely surprised by them. For me, „The River Is Waiting” was exactly that kind of book. I started reading it because of a Goodreads challenge, and I’m incredibly glad I did, because otherwise, I’m almost certain it would have remained on my TBR for who knows how long. And that would have been a shame, because I discovered a book that deeply moved me and that will undoubtedly stay on my mind for a long time to come.
The story centers around Corby Ledbetter, a man who finds himself at one of the most difficult points in his life. Corby is a painter, but he has ended up working as a graphic designer, and things haven’t gone at all the way he imagined they would. After losing his job, he ends up staying home and taking care of his twins, Niko and Maisie. Instead of becoming a time when the family grows closer, the situation puts even more pressure on a marriage that was already fragile. His relationship with Emily, his wife, deteriorates, and Corby increasingly turns to alcohol and the prescription medication given to him by his doctor.
And then something happens that changes absolutely everything. A moment of carelessness leads to a tragedy that no one should ever have to experience. This is where Corby’s real story truly begins. He ends up in prison and has to learn how to survive in a harsh environment where he is confronted with some of the darkest, but also some of the brightest, aspects of human nature. In prison, he encounters brutality, fear, and loneliness, but also people capable of empathy, friendship, and kindness. I really appreciated the fact that the author doesn’t portray prison in simple black-and-white terms, but instead shows us just how complicated relationships between people can be.
One of the things I liked most about the book was the way the characters are developed. Corby is far from being a perfect character, and that is exactly what made him feel so real to me. He is a man who makes mistakes, makes bad decisions, tries to run away from his own problems, and, at certain points, simply doesn’t know how to deal with his pain. But he is also a man who tries to change. I loved following this process and watching him gradually begin to see himself differently and to better understand who he is and what he has done.
What particularly impressed me was the way Corby begins to build important relationships with the people around him while he is in prison. His relationship with the prison librarian is one of the ones that stayed with me, but so did the connections he develops with other inmates. Among them is a teenager who desperately needs someone to listen to him, guide him, and show him that there can be another path. I found it incredibly touching that Corby, despite being in such a difficult situation himself, eventually becomes for others the kind of person he might have needed at certain points in his own life.
Art and reading gradually become very important to him. Corby begins to look more closely at his own life, his choices, and the person he has become. Painting is no longer simply a passion or something connected to his past; it becomes a way for him to express things he cannot put into words. The mural he creates becomes, in a way, a confession. It is his way of putting all his questions, regrets, memories, and hopes onto the walls. And I felt that, through art, Corby was trying not only to understand himself, but also to find a way to move forward.
His entire journey kept me completely immersed in the story. I read with great interest, but also with a lot of pain, because I wanted to see where Corby would end up and, above all, whether he would ever be able to come to terms with what had happened. I found his story incredibly moving. There were moments when I felt as though I was suffering alongside him and his family, and the tragedy they go through stayed with me for a long time. It was difficult for me to let go of the story even after I closed the book.
I think one of the most powerful things about this book is its realism. Wally Lamb manages to create such believable characters and convey their emotions so effectively that, at one point, I felt as though I wasn’t reading a novel at all, but the true story of a real person. It felt as though I were seeing Corby’s life from the inside, with all his mistakes, fears, regrets, and attempts to get back on his feet. I never felt like I was reading about a distant fictional character, but rather about a person who could truly exist.
I also really appreciated the fact that the author doesn’t turn the story into one solely about guilt and punishment, but rather into a story about change, responsibility, and the possibility of becoming a better person. Corby has to confront what he has done and the consequences of his choices, while at the same time trying to understand how he ended up at that point in his life. I loved following his entire journey and seeing how hard he fights to become a better person, both for his family and for himself.
And, of course, there is the question that followed me throughout the entire book: can Corby be forgiven? Can a person change enough to deserve a second chance? And how much does regret matter when the consequences of a mistake can no longer be undone? I don’t think this book offers any simple answers, and that is exactly what I appreciated about it. It made me think deeply about guilt, forgiveness, family, and the way people try to keep living after their lives are changed in a single moment.
I found it to be a beautifully written book, but at the same time, it is accessible and deeply human. I felt so many things while reading it: sadness, anger, compassion, hope, and sometimes even a little peace. Corby’s story broke my heart into a thousand pieces, and it took me some time to recover from it. There are books you finish and immediately move on to the next one, and then there are books that stay with you. For me, „The River Is Waiting” belongs to the second category.
I’m incredibly glad that the Goodreads challenge led me to this book. Without it, I probably would have put it off for a long time, and perhaps I would never have discovered just how deeply Corby’s story could affect me. Now that I’ve finished it, I’m very curious to discover Wally Lamb’s other books as well. If he manages to create characters as vivid and stories that make me feel so intensely in his other novels, then I will definitely be reading more of his work.
„The River Is Waiting” was much more than a simple story about a man who ends up in prison. It was a story about loss, family, mistakes, regret, healing, and trying to find meaning when you feel as though you have lost everything. It was painful, but beautiful. Difficult, but profoundly human. And, most of all, it was one of those books that continues to run through your mind long after you have turned the final page.
