- Rating: ★★☆☆☆
- Editura: Storia Books
- Traducere: Ioana Miruna Voiculescu
- Pagini: 456
- Goodreads: Împăratul bucuriei
- Poate fi cumpărată de aici: https://storiabooks.ro/magazin/carti/literary-fiction/imparatul-bucuriei/
Am început „Împăratul bucuriei” fără să știu aproape nimic despre poveste și fără a avea așteptări clare. M-am gândit că voi descoperi un roman emoționant, despre oameni care încearcă să-și găsească locul în lume și despre puterea conexiunilor neașteptate. Din păcate, experiența mea de lectură a fost cu totul alta, iar această carte nu a reușit să mă cucerească.
Povestea îl urmărește pe Hai, un tânăr de nouăsprezece ani care, după ce renunță la facultate, simte că nu mai are nicio direcție în viață. Într-o seară de vară, ajunge pe un pod din East Gladness, Connecticut, hotărât să își pună capăt zilelor. Totul se schimbă în momentul în care este strigat de Grazina, o văduvă în vârstă care se confruntă cu demența. Întâlnirea lor pare întâmplătoare, dar devine începutul unei legături aparte, în care doi oameni răniți încearcă să-și ofere unul altuia sprijin și un motiv pentru a merge mai departe.
Pe parcursul romanului, Hai începe să lucreze într-un restaurant pentru a putea avea grijă atât de el, cât și de Grazina. Acolo îi cunoaște pe colegii săi, oameni care provin din medii dificile și care, în felul lor, încearcă să supraviețuiască de la o zi la alta. Încet, aceștia ajung să formeze o familie improvizată, unită mai degrabă de suferințe și lipsuri decât de legături de sânge. Cartea vorbește despre singurătate, despre marginalizare, despre sănătatea mintală, despre pierdere și despre dorința fiecăruia de a primi încă o șansă atunci când totul pare pierdut.
Recunosc că au existat câteva momente care m-au impresionat. Relația dintre Hai și Grazina are sensibilitate, iar unele scene mi-au transmis emoție. Am înțeles durerea unor personaje și, pe alocuri, am reușit chiar să empatizez cu ele. Se simte că autorul își privește personajele cu multă compasiune și încearcă să le ofere voce, chiar dacă sunt oameni pe care societatea îi ignoră.
Totuși, acestea au fost prea puține pentru a-mi schimba impresia generală. Stilul lui Ocean Vuong este foarte poetic și plin de imagini, însă pentru mine a fost mai degrabă obositor decât captivant. De multe ori am avut senzația că povestea înaintează foarte greu, că se pierde în reflecții și descrieri care nu au reușit să mă apropie mai mult de personaje. Mi-a fost dificil să mă conectez cu ceea ce citeam și, în loc să fiu absorbită de acțiune, m-am trezit numărând paginile rămase.
La final, am rămas cu sentimentul că această carte pur și simplu nu a fost pentru mine. Pot înțelege de ce atât de mulți cititori au considerat-o extraordinară și apreciez temele pe care le abordează, însă eu am rezonat foarte puțin cu ea. A fost o lectură greoaie, care nu m-a implicat emoțional așa cum speram și care, în cele din urmă, mi-a lăsat un gust amar.
Sincer, dacă nu aș fi citit romanul pentru o provocare de pe Goodreads, sunt aproape convinsă că l-aș fi abandonat cu mult înainte de final. Am ales să merg până la capăt din dorința de a-i acorda toate șansele și de a vedea unde duc poveștile personajelor, însă, odată închisă ultima pagină, nu am simțit că efortul a fost răsplătit. Pentru mine, „Împăratul bucuriei” a fost una dintre acele cărți pe care le respect pentru intențiile lor, dar pe care, din păcate, nu le-am putut aprecia cu adevărat.
The Emperor of Gladness – Ocean Vuong
I started „The Emperor of Gladness” knowing almost nothing about the story and without any clear expectations. I thought I was about to read an emotional novel about people trying to find their place in the world and the power of unexpected connections. Unfortunately, my reading experience turned out to be quite different, and this book simply didn’t win me over.
The story follows Hai, a nineteen-year-old who, after dropping out of college, feels as though his life has lost all direction. One summer evening, he finds himself standing on a bridge in East Gladness, Connecticut, determined to end his life. Everything changes when Grazina, an elderly widow living with dementia, calls out to him. Their meeting seems accidental, but it marks the beginning of a unique bond, as two wounded people try to offer each other comfort and a reason to keep going.
As the novel progresses, Hai starts working at a restaurant to support both himself and Grazina. There, he meets his coworkers—people from difficult backgrounds who are each trying to survive one day at a time. Gradually, they become a makeshift family, brought together more by shared pain and hardship than by blood. The novel explores loneliness, marginalization, mental health, loss, and the universal desire for a second chance when everything seems beyond saving.
I have to admit there were a few moments that genuinely moved me. Hai’s relationship with Grazina is handled with tenderness, and some scenes were emotionally powerful. I understood the pain of certain characters and, at times, I was even able to empathize with them. It’s clear that Ocean Vuong views his characters with great compassion and wants to give a voice to people society often overlooks.
However, those moments weren’t enough to change my overall impression. Ocean Vuong’s writing is deeply poetic and filled with vivid imagery, but for me, it felt more exhausting than engaging. I often had the impression that the story moved at a painfully slow pace, getting lost in reflections and descriptions that never helped me connect more deeply with the characters. I struggled to immerse myself in the novel and, instead of being absorbed by the story, I found myself counting the pages until the end.
By the time I finished, I was left feeling that this book simply wasn’t for me. I can understand why so many readers consider it extraordinary, and I appreciate the important themes it explores, but I connected with it very little. It was a slow, heavy read that never engaged me emotionally the way I had hoped, and ultimately it left me feeling disappointed.
Honestly, if I hadn’t been reading this novel for a Goodreads challenge, I’m almost certain I would have abandoned it long before reaching the end. I decided to see it through because I wanted to give it every chance and find out where the characters’ journeys would lead. But once I turned the final page, I didn’t feel that the effort had been rewarded. For me, „The Emperor of Gladness” was one of those books that I respect for its intentions but, unfortunately, could never truly appreciate.
