- Rating: ★★★★★
- Editura: Bookzone
- Traducere: Alexandru Valentin Botea
- Pagini: 432
- Goodreads: Noaptea în care ne-am cunoscut
- Poate fi cumpărată de aici: https://bookzone.ro/carte/noaptea-in-care-ne-am-cunoscut-bkz
Sunt cărți care te fac să zâmbești, cărți care te emoționează și cărți pe care le termini cu senzația că ai trecut printr-o experiență alături de personaje. Pentru mine, „Noaptea în care ne-am cunoscut” de Abby Jimenez a fost exact genul acesta de carte. Mi-a plăcut enorm și, dintre toate lecturile autoarei pe care le-am citit până acum, aceasta mi s-a părut una dintre cele mai dureroase și mai apăsătoare din punct de vedere emoțional. Nu este doar o poveste de dragoste, ci și o poveste despre alegeri, loialitate, frică, dependență, vinovăție și despre cât de mult suntem uneori dispuși să ne sacrificăm propria fericire pentru oamenii pe care îi iubim.
Totul pornește de la o singură noapte, dar urmările ei se întind pe ani întregi și lasă în urmă o întrebare care revine mereu: ce s-ar fi întâmplat dacă alegerea ar fi fost alta? Cartea m-a făcut să mă gândesc mult la ideea că uneori omul potrivit poate apărea în momentul nepotrivit sau, și mai complicat, poate fi chiar lângă tine, dar legat de o promisiune pe care nu știi dacă ai dreptul să o încalci. Și atunci apare întrebarea care stă, într-un fel, în centrul acestei povești: cât din propria ta fericire poți sacrifica pentru a rămâne loial celui mai bun prieten?
Larissa este unul dintre acele personaje care mi-au intrat foarte repede la suflet. Este puternică, independentă și obișnuită să se bazeze doar pe ea însăși. Viața a învățat-o să fie mereu în alertă, să muncească, să rezolve probleme și să găsească singură o cale de ieșire din orice situație. Mi-a plăcut mult faptul că autoarea nu o prezintă doar ca pe o femeie puternică, ci ne arată și partea din spatele acestei imagini: oboseala, frustrările, nesiguranțele și teama de a depinde de cineva. Larissa este o supraviețuitoare, dar tocmai asta o face uneori să nu știe cum să accepte ajutorul sau cum să creadă că merită să fie îngrijită și iubită fără să fie nevoită să ofere ceva în schimb.
După o noapte petrecută la un concert, Larissa și Mike devin un cuplu. La început, relația lor pare să fie alegerea firească, însă lucrurile nu sunt atât de simple. Mike ascunde o luptă foarte serioasă cu dependența de alcool, iar această problemă ajunge să afecteze profund relația lor și viața Larissei. Mi s-a părut un subiect tratat cu multă sensibilitate, dar și cu realism. Deși este o carte romance, Abby Jimenez nu evită părțile urâte și dificile ale vieții. Ne arată cât de greu este să iubești pe cineva care se luptă cu o dependență și, mai ales, cât de dureros este să înțelegi că nu poți salva o persoană care nu este pregătită să se salveze singură.
Aici apare Chris, iar pentru mine el a fost unul dintre cele mai frumoase personaje masculine create de Abby Jimenez. Chris este prietenul lui Mike din copilărie și este legat de el printr-o loialitate profundă. În același timp, între el și Larissa există o conexiune care devine din ce în ce mai greu de ignorat. Chris nu este genul de personaj care face declarații spectaculoase sau gesturi exagerate. El își arată sentimentele prin lucrurile mici, prin grija constantă și prin faptul că este acolo atunci când Larissa are nevoie de cineva.
Mi-au plăcut foarte mult toate aceste gesturi prin care Chris îi arată Larissei cât de importantă este pentru el: faptul că se trezește devreme pentru a-i deszăpezi mașina, că este atent la alergiile ei și se asigură că nu este pusă în pericol, că o însoțește la spital și că o sprijină atunci când încearcă să-și construiască propria afacere. Sunt lucruri care, luate separat, pot părea mici, dar împreună spun enorm despre felul lui de a iubi. Iar cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase mesaje ale cărții: uneori dragostea nu înseamnă gesturi mari și zgomotoase, ci înseamnă să fii prezent, să observi, să îți amintești și să îi faci viața celuilalt puțin mai ușoară fără să aștepți ceva în schimb.
Însă relația dintre Chris și Larissa este departe de a fi simplă. Chris își iubește prietenul și simte că îi datorează loialitate, chiar și atunci când această loialitate începe să îl rănească. Larissa, la rândul ei, trebuie să își dea seama ce își dorește cu adevărat și dacă are voie să aleagă propria fericire fără să se simtă vinovată. Mi-a plăcut mult această luptă interioară a personajelor, pentru că nimeni nu este prezentat ca fiind complet bun sau complet rău. Fiecare face greșeli, fiecare ia decizii discutabile și fiecare are propriile motive, propriile frici și propriile răni.
Cred că tocmai aici a fost punctul forte al cărții pentru mine: personajele mi s-au părut extrem de umane. Am apreciat foarte mult felul în care au fost construite și descrise, cu toate problemele, frustrările și nesiguranțele lor. Nu sunt personaje perfecte, care știu întotdeauna ce trebuie să facă, ci oameni care se tem, greșesc, iubesc, se răzgândesc și încearcă să găsească o cale prin situații pentru care nu există soluții simple. Mi-a fost foarte ușor să empatizez cu ei și să îi înțeleg, chiar și atunci când nu eram neapărat de acord cu alegerile lor.
Dintre toate cărțile autoarei pe care le-am citit, aceasta mi s-a părut mai dureroasă tocmai din cauza subiectelor pe care le abordează. Este o poveste care vorbește despre iubire, dar nu prezintă iubirea ca pe ceva care rezolvă totul. Vorbește și despre limite, despre cât de departe putem merge pentru cineva și despre momentul în care trebuie să înțelegem că a rămâne nu este întotdeauna același lucru cu a iubi. Unele situații din carte m-au făcut să simt multă frustrare, iar altele m-au întristat sincer, pentru că sunt genul de probleme care pot exista foarte ușor și în viața reală.
În același timp, povestea dintre Chris și Larissa este un slow-burn foarte bine construit. Tensiunea dintre ei crește treptat și tocmai această așteptare face ca relația lor să fie atât de intensă. Nu am simțit nevoia unor momente dramatice puse acolo doar pentru efect. Conexiunea lor se construiește prin prietenie, încredere, sprijin și toate acele momente în care ajungi să realizezi că există cineva care te vede cu adevărat. Mi-a plăcut foarte mult ideea că iubirea nu ar trebui să fie încă o luptă pe care trebuie să o duci zilnic, ci un loc în care, în sfârșit, poți să te oprești și să respiri.
Abby Jimenez are, după părerea mea, un talent special de a combina emoția cu umorul și durerea cu speranța. Stilul ei este foarte fluid și ușor de citit, iar povestea curge atât de natural încât ajungi să întorci pagină după pagină fără să îți dai seama cât ai citit. De fiecare dată voiam să aflu ce se mai întâmplă, cum vor reacționa personajele și dacă vor reuși, în cele din urmă, să găsească o variantă în care să nu piardă tot ceea ce contează pentru ei.
Ador felul în care scrie Abby Jimenez și, sincer, după fiecare carte de-a ei pe care o termin, am și mai multă încredere că mă voi întoarce mereu la poveștile ei. Are o manieră aparte de a crea personaje care par atât de reale, încât la un moment dat ai senzația că faci parte din cercul lor de prieteni și trăiești alături de ei fiecare moment frumos sau dureros. Simt că nu mă voi sătura prea curând de universurile și personajele create de ea, pentru că poveștile ei reușesc mereu să fie mai mult decât simple povești de dragoste.
„Noaptea în care ne-am cunoscut” este, pentru mine, o poveste despre iubirea care crește în tăcere, despre alegerile care ne pot schimba întreaga viață și despre curajul de a accepta că uneori drumul pe care l-am ales nu este cel pe care trebuie să rămânem pentru totdeauna. Este o carte care poate să doară, să frustreze și să te facă să îți dorești să intri în poveste doar ca să le spui personajelor ce să facă, dar tocmai toate aceste emoții au făcut lectura atât de specială pentru mine.
Am închis cartea cu sentimentul că am trecut prin multe alături de Larissa și Chris și cu inima puțin mai grea, dar și mai plină. Este o poveste care mi-a amintit că adevărata iubire nu ar trebui să te lase mereu să te lupți pentru a supraviețui, ci să îți ofere siguranța de a fi tu însuți și un loc în care să te simți, în sfârșit, acasă. O recomand tuturor celor care iubesc romance-urile emoționante, poveștile slow-burn și personajele imperfecte, dar incredibil de ușor de îndrăgit.
The Night We Met – Abby Jimenez (Say You’ll Remember Me, #2)
There are books that make you smile, books that move you, and books you finish with the feeling that you have gone through an entire experience alongside the characters. For me, „The Night We Met” by Abby Jimenez was exactly that kind of book. I absolutely loved it and, out of all the author’s books I have read so far, this one felt like one of the most painful and emotionally heavy. It is not just a love story, but also a story about choices, loyalty, fear, addiction, guilt, and how much we are sometimes willing to sacrifice our own happiness for the people we love.
Everything begins with a single night, but its consequences stretch over many years, leaving behind a question that keeps coming back: what would have happened if a different choice had been made? The book made me think a lot about the idea that sometimes the right person can appear at the wrong time or, even more complicated, can be right beside you, but tied to a promise you do not know whether you have the right to break. And that is where the question at the heart of this story comes in: how much of your own happiness can you sacrifice in order to remain loyal to your best friend?
Larissa is one of those characters who quickly found a place in my heart. She is strong, independent, and used to relying only on herself. Life has taught her to always stay alert, to work hard, solve problems, and find her own way out of any situation. I really liked the fact that the author does not present her simply as a strong woman, but also shows us what lies behind that image: the exhaustion, frustrations, insecurities, and fear of depending on someone else. Larissa is a survivor, but that is also what sometimes makes it difficult for her to accept help or believe that she deserves to be cared for and loved without having to offer something in return.
After a night spent at a concert, Larissa and Mike become a couple. At first, their relationship seems like the natural choice, but things are not that simple. Mike is hiding a very serious struggle with alcohol addiction, and this problem ends up deeply affecting both their relationship and Larissa’s life. I thought it was a subject handled with a great deal of sensitivity, but also realism. Although this is a romance novel, Abby Jimenez does not shy away from the ugly and difficult parts of life. She shows us how hard it is to love someone who is struggling with an addiction and, above all, how painful it is to understand that you cannot save someone who is not ready to save themselves.
This is where Chris comes in, and for me, he was one of the most wonderful male characters Abby Jimenez has created. Chris has been Mike’s friend since childhood and is bound to him by a deep sense of loyalty. At the same time, there is a connection between him and Larissa that becomes increasingly difficult to ignore. Chris is not the kind of character who makes grand declarations or over-the-top gestures. He shows his feelings through the little things, through his constant care, and simply by being there whenever Larissa needs someone.
I absolutely loved all the little ways Chris shows Larissa how important she is to him: waking up early to clear the snow off her car, paying attention to her allergies and making sure she is not put in danger, accompanying her to the hospital, and supporting her as she tries to build her own business. Taken separately, these things may seem small, but together they say so much about the way he loves. And I think that is one of the most beautiful messages of the book: sometimes love is not about grand, loud gestures, but about being present, noticing, remembering, and making someone else’s life a little easier without expecting anything in return.
However, Chris and Larissa’s relationship is far from simple. Chris loves his friend and feels that he owes him loyalty, even when that loyalty begins to hurt him. Larissa, in turn, has to figure out what she truly wants and whether she is allowed to choose her own happiness without feeling guilty. I really enjoyed this inner struggle within the characters because no one is portrayed as completely good or completely bad. Everyone makes mistakes, everyone makes questionable decisions, and everyone has their own reasons, fears, and wounds.
I think this was exactly the book’s greatest strength for me: the characters felt incredibly human. I truly appreciated the way they were written and portrayed, with all their problems, frustrations, and insecurities. They are not perfect characters who always know what they should do, but people who are afraid, make mistakes, love, change their minds, and try to find their way through situations for which there are no easy solutions. It was very easy for me to empathize with them and understand them, even when I did not necessarily agree with their choices.
Out of all the author’s books I have read, this one felt more painful precisely because of the subjects it explores. It is a story about love, but it does not portray love as something that solves everything. It also talks about boundaries, about how far we can go for someone, and about the moment when we have to understand that staying is not always the same thing as loving. Some situations in the book made me feel incredibly frustrated, while others genuinely saddened me, because these are the kinds of problems that could so easily exist in real life.
At the same time, the story between Chris and Larissa is a very well-developed slow burn. The tension between them builds gradually, and it is precisely that anticipation that makes their relationship so intense. I never felt the need for dramatic moments added simply for effect. Their connection develops through friendship, trust, support, and all those moments when you begin to realize that there is someone who truly sees you. I especially loved the idea that love should not be yet another battle you have to fight every day, but a place where you can finally stop and breathe.
In my opinion, Abby Jimenez has a special talent for combining emotion with humor and pain with hope. Her writing style is very fluid and easy to read, and the story flows so naturally that you find yourself turning page after page without realizing how much you have read. I constantly wanted to know what would happen next, how the characters would react, and whether they would eventually manage to find a way forward without losing everything that mattered to them.
I love the way Abby Jimenez writes and, honestly, after finishing each of her books, I feel even more confident that I will always return to her stories. She has a unique way of creating characters who feel so real that, at some point, you begin to feel as though you are part of their circle of friends, experiencing every beautiful or painful moment alongside them. I do not think I will get tired of the worlds and characters she creates anytime soon, because her stories always manage to be more than simple love stories.
„The Night We Met” is, for me, a story about love that grows quietly, about choices that can change our entire lives, and about having the courage to accept that sometimes the path we have chosen is not the one we are meant to stay on forever. It is a book that can hurt, frustrate you, and make you want to step into the story just to tell the characters what they should do, but it is precisely all these emotions that made the reading experience so special for me.
I closed the book feeling as though I had been through so much alongside Larissa and Chris, with a heart that felt a little heavier but also fuller. It is a story that reminded me that true love should not always leave you fighting just to survive, but should give you the safety to be yourself and a place where you can finally feel at home. I would recommend it to anyone who loves emotional romances, slow-burn stories, and imperfect characters who are incredibly easy to love.
