Cine nu e gata… – Søren Sveistrup (Omul de castane, #2, #fragment)

• Titlu original: Tælle til en, tælle til to
• Limba originală: Daneză
• Traducere din limba franceză: Alunița Voiculescu
• ISBN: 978-606-40-3160-0
• Format: 130x200mm, paperback
• Pagini: 704
• Editura: Trei
• Colecția: Fiction Connection Crime

Un criminal feroce este în libertate. Îl pot prinde înainte să atace din nou?
Acum un serial Netflix!

Continuarea temei din romanul multipremiat Omul de castane, bestseller internațional tradus în peste 30 de limbi.

1, 2, 3…
O voce ciudată din interiorul pădurii, repetând numărătoarea
din jocul de-a v-ați ascunselea pentru copii.
…9, 10… cine nu e gata….
Un cadavru descoperit în apă.
Încerci să te întorci acasă. Vei scăpa cu viață?
Treizeci de ani mai târziu, o femeie este bântuită de un șir de sms-uri anonime, repetând aceeași numărătoare. Numărătoare inversă. Apoi dispare.
Te-am găsit!
De Sf. Valentin, detectivii Naia Thulin și Mark Hess sunt însărcinați cu găsirea femeii dispărute. Dar când descoperă legături cu un caz nerezolvat de zeci de ani, ancheta lor ia o întorsătură terifiantă.

Søren Sveistrup a scris o poveste pe cât de ingenioasă, pe atât de complexă, care va ține cu sufletul la gură chiar și cele mai ascuțite minți! – LE DAUPHINÉ LIBÉRÉ
Søren Sveistrup revine cu o carte care îți va tăia respirația! – BERLINGSKE
Duoul Thulin/Hess funcționează în continuare perfect, cu o profunzime emoțională reală. Nu este doar o anchetă polițienească: explorează totodată durerea, vinovăția și eșecul uman. – AMAZON.COM

SØREN SVEISTRUP este un scenarist recunoscut pe plan internațional, producătorul mai multor seriale TV și filme de succes. Este creatorul și scenaristul serialului multipremiat Crima (Forbrydelsen), difuzat între 2007 și 2012 și vândut în peste 100 de țări. Ulterior, Fox Television Series a realizat, pentru AMC, versiunea americană — The Killing. Romanul Omul de castane (apărut în traducere la Editura Trei) este bestseller internațional, iar în 2020 a fost recompensat cu Barry Award pentru cel mai bun debut crime/mystery și inclus în topul anual New York Times Book Review. Serialul Netflix Omul de castane, realizat în 2021 după romanul omonim al lui Sveistrup, a primit nu mai puțin de șase distincții Danish Film Awards și Zulu. Cine nu e gata… este de asemenea ecranizat de Netflix. Sveistrup, care locuiește la Copenhaga, este și autorul scenariului pentru filmul Omul de zăpadă, după romanul omonim al lui Jo Nesbø.

---

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

38

— După cum v‑am spus deja, n‑am idee unde e el acum și, sincer, nici că-mi pasă. Evident că sper că e bine, dar la drept vorbind nu‑mi pasă nici cât negru sub unghie.

Într‑un salon de dimensiuni generoase, așezată sub un tablou imens abstract, fosta soţie a lui Philip Lund se lasă pe spate pe pernele de un roz‑pal și‑și încrucișează demonstrativ braţele, semn că nu mai are nimic de spus. După buzele strânse, Thulin își dă seama că vorbește serios și, profitând de faptul că telefonul îi vibrează în buzunar, se ridică, spre deosebire de Hess, care rămâne așezat pe fotoliul din piele din faţa femeii și se încăpăţâ­nează să‑i pună în continuare întrebări.

După ce au intrat în holul clădirii înalte, cu o ar­hitectură contemporană, de pe marginea canalului, în cartierul Islands Brygge, au urcat într‑un lift sclipitor și complet silenţios care i‑a dus la apartamentul cu terasă situat la ultimul etaj, aparținând acum în exclusivitate lui Karen Lund. O femeie înaltă, elegantă, trecută ușor de 40 de ani, îi aștepta pe palier cu un aer ostil. Hess a fost ne­voit să‑i explice că trebuia neapărat să‑i pună câteva în­trebări și era mai bine să se așeze undeva câteva minute ca să stea de vorbă, pentru ca femeia să se înduplece să‑i lase să intre, oftând. Copiii pe care‑i avea cu Philip, doi băieţi de 10 și respectiv 14 ani, stăteau cuminţi la o masă mare în bucătărie și‑și făceau temele, iar când mama lor le‑a cerut să se ducă în camerele lor cât avea să poarte o conversaţie cu acei adulţi, au ascultat‑o fără să crâcnească și au plecat luându‑și cărţile cu ei. Thulin a observat în­grijorarea și curiozitatea în privirile lor triste și s‑a între­bat ce le‑o fi spus femeia asta despre tatăl lor.

Împreună cu Karen Lund, Thulin și Hess s‑au așezat pe canapelele din salon, admirând vederea panoramică pe care o aveau asupra canalului și a orașului. În întu­nericul de afară se zăreau prin perdele fulgii de zăpadă care cădeau liniștit, luminile caselor de pe malul celălalt și turnurile din spatele lor. Sentimentul de pace oferit de acest spectacol s‑a evaporat în momentul în care a înce­put să vorbească Karen Lund. Aceasta i‑a anunţat pe un ton clar și hotărât că fusese deja interogată de poliţie și nu intenţiona să risipească mai mult timp decât era ne­cesar ca să‑ncerce să priceapă cu ce‑și ocupa timpul fos­tul ei soţ.

— După părerea mea, ori s‑a dus pur și simplu la un client, ori este ocupat pe undeva cu vreo nouă cucerire. În orice caz, aici nu este, însă puteţi verifica dacă doriţi.

Le‑a explicat că ea nu mai comunica cu Philip Lund decât prin intermediul avocatului său și că prefera să rămână așa pentru că nu mai avea nicio încredere în el și în promisiunile sale. Nu se mai văzuseră de câteva luni și atunci întâlnirea nu durase decât câteva secunde, când adusese copiii înapoi acasă și le făcuse cu mâna pe palier în semn de la revedere. Thulin a simţit o înţe­pătură în inimă auzind‑o: s‑a gândit din nou, ca în ca­zul lui Silje Thomsen, că și aici copiii au fost cei care au plătit preţul pentru cearta celor mari. Spera să fie sufi­cient de departe camerele băieţilor, ca să nu poată auzi conversaţia asta…

Hess a întrebat‑o pe Karen Lund dacă‑i cunoștea pe Silje Thomsen și Rolf Bergmann, iar răspunsul ei a fost negativ. Cu delicateţe, a încercat s‑o facă pe femeie să se deschidă puţin și să le povestească cum fusese mariajul ei până la divorţ, însă Karen Lund nu avea chef să vor­bească despre asta. Era clar că încă se simţea rănită de alegerea făcută de soţul ei, care‑și părăsise familia ca să trăiască alături de altă femeie, și, de fiecare dată când se lansa într‑un discurs mai lung, o făcea doar pentru a‑și vorbi de rău fostul partener. Hess a întrebat‑o atunci cu cine mai vorbise despre divorţul ei, în afară de prieteni, dar nu a obţinut decât numele câtorva psihologi. Thulin și‑a dat seama că Hess nu făcea decât să arunce momeli la întâmplare, fără să știe exact în ce parte ar trebui să‑și întindă undiţa, și a început să regrete că venise cu el în loc să se ducă la întâlnirea cu Bjørn, după cum promisese. Acesta din urmă se arătase foarte înţelegător și propusese să facă el cumpărăturile și să vină la ea la ora 18, ca să aibă timp suficient să pregătească cina înainte să ajungă fetele lui. De altfel, tot el o sunase adineauri și Thulin hotărăște să‑i scrie un mesaj.

Le întoarce spatele celor doi și se așază în faţa feres­trelor mari, cu vedere înspre canal, pentru a‑l anunța în mod discret pe Bjørn că o să ajungă acasă în maximum o jumătate de oră. Se gândește satisfăcută că va avea tot timpul să‑i dea o mână de ajutor la bucătărie și, după ce‑și bagă telefonul în buzunar, mai rămâne o vreme să admire panorama, pierdută în gânduri. Deodată, un amă­nunt îi atrage atenţia.

Pe celălalt mal al canalului, la o distanţă de aproxi­mativ 50 de metri, se înalţă o clădire în care pare că sunt birouri. Are patru etaje, dar în afară de parterul ocupat de o cafenea, restul arată abandonat. Și totuși, cu o secundă în urmă, crede că a văzut ceva mișcându‑se înăuntru. Thulin ia numeroasele ferestre la rând și, la un moment dat, în raza unui panou publicitar plasat deasupra unei ferestre de la ultimul etaj, zărește într‑adevăr ceva.

— Stingeţi luminile! Toate!

— Ce este? întreabă Karen Lund, dar Hess e deja în picioare.

Urmărind privirea lui Thulin, închide lumina și li­vingul se cufundă imediat în întuneric.

Thulin cercetează imobilul situat vizavi. Caută locul în care a avut impresia că se mișcă ceva, acum, că este mult mai ușor de observat din întuneric. La același etaj cu ei, pe celălalt mal al canalului, zărește o siluetă care stă așezată pe un scaun. Și amândoi observă în aceeași clipă cum silueta se mișcă și se dă cu capul de geam.

39

Philip stă în beznă. Simte sticla groasă și rece lipită de fruntea lui și sângele cald care‑i curge pe faţă. S‑a lovit atât de tare cu capul de geamul în faţa căruia a fost legat fedeleș, încât și‑a julit pielea și totuși continuă, insensi­bil la durere, cuprins de panică. De cealaltă parte a cana­lului nu o mai vede pe femeia care‑l privea prin peretele de sticlă al fostului lui apartament, pentru că de câteva clipe lumina s‑a stins brusc acolo. Apoi se aprinde din nou și, spre marea lui ușurare, Philip îi vede pe femeia și pe bărbatul care venise alături de ea la fereastră cum se grăbesc spre ușă. Convins că l‑au văzut și că sunt deja pe drum către el, scoate un urlet victorios prin banda ade­zivă lipită pe gură.

Ultimul lucru de care‑și aduce aminte înainte să‑și piardă cunoștinţa este cârpa urât mirositoare care i‑a fost apăsată pe faţă. Când s‑a trezit, avea mâinile și picioarele legate cu bandă adezivă de un scaun înalt aflat în faţa unei ferestre care dădea spre apă și spre peisajul urban. Îngrozit, s‑a uitat în jur și a înţeles că era singur într‑o imensă clădire de birouri abandonată. Scaunul de care fusese legat era fixat în podea, la fel ca celelalte pe care le vedea în jur, în faţa ferestrelor — fusese probabil un loc pentru relaxarea angajaţilor firmei care deținea sau care închiriase aceste birouri. A încercat să se dezlege, dar i‑a fost imposibil. A încercat să se balanseze dintr‑o parte în alta, din toate puterile, dar deși a simţit cum se înmoaie puţin adezivul, nu a reușit să‑și elibereze mâinile.

După mai multe încercări epuizante, s‑a lăsat o clipă pe spătarul scaunului ca să‑și tragă răsuflarea și deodată a înţeles la ce se uita. Chiar în faţa lui, de cealaltă parte a canalului, se afla apartamentul în care locuise câţiva ani cu fosta lui soţie și copiii lor. Avea o priveliște neîngră­dită asupra fostului său living și, ca într‑un vis, și‑a văzut băieţii mai mari intrând în cameră, traversând‑o, apoi ducându‑se în dormitoarele lor, unde și‑au aruncat ruc­sacurile de școală și de sport. I‑a văzut vorbind cu mama lor și așezându‑se ascultători să‑și facă temele la masa din bucătărie; atunci s‑a simţit cuprins de o incomensurabilă suferinţă, dându‑și seama cât de dor îi era de ei.

Philip nu știa ce altceva să facă decât să încerce să scape de legături. Nenorocitul care‑l atacase și‑l legase apoi de acest scaun era o fiinţă cu totul imprevizibilă și înfiorătoare, așa că, fără să‑și scape copiii din ochi și în ciuda durerii, a continuat să tragă cât putea de banda adezivă. Epuizat și slăbit, era pe punctul de a renunţa, când a văzut‑o pe soţia lui deschizând ușa unor necunos­cuţi. Părea o vizită oficială și a înţeles că cei doi trebuie să fi fost poliţiști veniţi să pună întrebări legate de el. Văzând‑o pe femeie apropiindu‑se de fereastră, s‑a oprit din zbaterea lui și a început să se dea cu capul de geamul gros. Și a continuat, iar și iar, fără să bage în seamă sân­gele care‑i curgea pe faţă. Obosit și ameţit, începuse să creadă că nici asta nu va ajuta la nimic, când deodată a văzut luminile din casă stingându‑se și aprinzându‑se la loc și a înţeles că în curând poliţiștii vor veni să‑l salveze.

În aceeași clipă, Philip aude zgomot de pași. Mai e cineva la etaj cu el. Zici că mută mobila în încăperea ală­turată. Călăul său și‑a dat și el seama că salvatorii erau pe drum. Continuă să tragă de banda adezivă care‑i imo­bilizează mâna dreaptă, cu forţe noi, date de gândul că cineva va veni să‑l salveze. Sub banda adezivă care‑i aco­peră gura, urlă de durere când simte cum i se ia pielea de pe dosul palmei, dar în sfârșit și‑a eliberat mâna.