- Rating: ★★★★☆
- Editura: Lebăda Neagră, imprint Green Spot
- Pagini: 156
- Goodreads: L-am numit Cravată
- Poate fi cumpărată de aici: https://blackswanpublishing.ro/produse/carti/dezvoltare-personala/l-am-numit-cravata/
„L-am numit Cravată” de Milena Michiko Flašar este un roman delicat, încărcat de emoții subtile, care te invită să reflectezi asupra înstrăinării și a dorinței de reconectare. Povestea începe cu un tânăr, Taguchi Hiro, care, după doi ani petrecuți în izolare totală, decide să iasă din camera unde s-a ascuns de lume. Hiro, în vârstă de douăzeci de ani, a fost hikikomori – o victimă a presiunilor sociale extreme, tipice societății japoneze, care îl forțaseră să-și retragă complet prezența din viața socială.
Refugiul său devine o bancă dintr-un parc, locul unde își petrece zilele contemplând viața din jur. Acolo îl întâlnește pe Ohara Tetsu, un bărbat de vârstă mijlocie, mereu îmbrăcat impecabil în costum și cravată. Tetsu și-a pierdut recent slujba, dar, paralizat de frică și rușine, nu are curajul să-i spună acest lucru soției sale. Cei doi, deși aparent foarte diferiți, descoperă că sunt uniți de aceeași greutate a regretelor, fricii și neputinței.
Romanul este construit din conversațiile și confesiunile lor, care scot la lumină fragmente din viețile lor: Hiro își împărtășește amintirile despre presiunile sociale ce l-au împins spre izolare, în timp ce Tetsu vorbește despre eșecurile personale și dorința de a găsi o cale de a merge mai departe. Prin acest schimb intim de gânduri și emoții, Hiro și Tetsu descoperă că pot găsi puterea de a-și schimba viețile și de a începe din nou.
Cartea este recompensată cu Premiul literar Alpha (2012) și Premiul Euregio pentru Literatură Studențească (2015), un semn al valorii sale literare. Stilul laconic și poetic al autoarei te cucerește prin simplitate, iar cele 114 capitole scurte construiesc un ritm magic, îmbinând realitatea și imaginarul într-o poveste captivantă.
Pe lângă povestea emoționantă a lui Hiro și Tetsu, romanul îți oferă o perspectivă valoroasă asupra fenomenului hikikomori, care afectează sute de mii de oameni în Japonia și dincolo de granițele acesteia. Alegerea izolării sociale extreme este analizată cu sensibilitate, oferind o imagine clară a presiunilor culturale și personale care conduc la o astfel de decizie.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest roman a fost echilibrul perfect între durerea personajelor și speranța pe care o găsesc împreună. Deși povestea poate părea tristă, mesajul final este unul de reconectare și de regăsire a forței interioare. Este o carte care îți rămâne în suflet, oferindu-ți momente de introspecție și o apreciere mai profundă pentru legăturile umane.
Dacă îți plac poveștile care explorează teme precum prietenia, speranța și regăsirea de sine, „L-am numit Cravată” este o alegere perfectă. Un roman emoționant, de neuitat, care lasă întrebarea: ultima pagină întoarsă va reprezenta un mic triumf?
Lasă un răspuns