- Rating: ★★★☆☆
- Editura: Art, imprint Paladin
- Traducere: Nicoleta Vuțescu
- Pagini: 280
- Goodreads: Caverne de oțel
- Poate fi cumpărată de aici: https://www.editura-paladin.ro/info/carte/robotii-ii-cavernele-de-otel
„Caverne de oțel” de Isaac Asimov a fost pentru mine o lectură cu multe puncte forte, dar și cu câteva aspecte care m-au frustrat destul de tare. Am rămas, în final, cu sentimente amestecate, motiv pentru care un rating de trei stele mi se pare cel mai potrivit. Este o carte care mi-a plăcut mult atunci când am privit-o ca pe un roman science-fiction, dar care m-a dezamăgit destul de mult atunci când am încercat să o privesc și ca pe un roman polițist.
Povestea ne duce pe un Pământ al viitorului în care urbanizarea a ajuns la extrem. Orașul a devenit cea mai impresionantă dovadă a capacității omului de a controla și transforma mediul în care trăiește. Mai important chiar decât călătoriile prin spațiu sau decât cele cincizeci de lumi colonizate de oameni, Orașul reprezintă adevărata realizare a Pământului. Oamenii trăiesc în orașe uriașe, închise, întinse pe suprafețe imense și construite astfel încât locuitorii lor aproape că nu mai au nevoie să iasă afară. Viața se desfășoară în interior, sub pământ, departe de cer și de lumina naturală a soarelui.
Această lume mi s-a părut probabil cel mai interesant element al cărții. Mi-a plăcut foarte mult felul în care Asimov își imaginează o societate în care oamenii sunt atât de obișnuiți cu orașul încât spațiile deschise devin aproape înfricoșătoare. Viața lor este organizată în jurul rutinei, al aglomerației și al unui sistem social foarte strict. În același timp, există și Spațialii, descendenții oamenilor care au părăsit Pământul și au colonizat alte planete. Aceștia s-au dezvoltat într-un mod diferit și s-au întors acum pe Pământ cu o tehnologie mult mai avansată și, mai ales, cu roboți.
Apariția roboților provoacă tensiuni puternice, pentru că pământenii se tem că aceștia le vor lua locurile de muncă și, treptat, chiar locul în societate. Relația dintre pământeni și Spațiali este deja fragilă, iar neîncrederea dintre cele două grupuri este prezentă pe tot parcursul romanului. În acest context are loc o crimă în Orașul Spațial, iar detectivul Elijah Baley este însărcinat să descopere cine este vinovat. Problema este că, pentru a rezolva cazul, trebuie să accepte un partener pe care îl privește inițial cu multă suspiciune: robotul R. Daneel Olivaw.
Parteneriatul dintre Elijah și Daneel este una dintre cele mai importante părți ale cărții. Daneel nu este un robot obișnuit, iar faptul că arată aproape exact ca un om este destul de tulburător, mai ales pentru Elijah. Există un moment în care detectivul vede, sub învelișul care imită pielea umană, mecanismul complex alcătuit din tije, fire, articulații și piese metalice. Mi s-a părut o imagine foarte puternică și, în general, romanul a fost extrem de vizual pentru mine. Descrierile sunt suficient de detaliate încât, pe măsură ce citeam, îmi puteam imagina foarte ușor orașul, străzile interioare, spațiile aglomerate și personajele. Aproape că vedeam acțiunea ca pe un film care se desfășura în mintea mea.
Partea de science-fiction mi-a plăcut foarte mult și cred că acesta este, de fapt, punctul forte al cărții. Cum am mai spus și despre alte romane scrise de Asimov, mi se pare un autor foarte potrivit pentru cei care vor să înceapă să citească SF. Nu este nevoie să te lupți cu explicații imposibil de înțeles sau cu un limbaj foarte complicat. Stilul lui este clar, simplu și ușor de urmărit, iar ideile science-fiction sunt introduse într-un mod accesibil. Tocmai de aceea cred că această carte poate fi o alegere foarte bună pentru cineva care nu citește de obicei acest gen, dar vrea să îi dea o șansă.
Problema mea a apărut, însă, atunci când am ajuns la partea de crimă și investigație. Deși premisa mi s-a părut foarte interesantă, un detectiv și un robot care trebuie să rezolve o crimă într-un viitor tensionat, execuția acestei părți nu m-a convins. Probabil că și experiența mea cu romanele crime, thriller și polițiste a avut un rol important, pentru că citesc destul de multe cărți din aceste genuri și mă așteptam la o investigație mai bine construită.
Sincer, Elijah Baley mi s-a părut unul dintre cei mai slabi investigatori pe care i-am întâlnit într-o carte. Poate chiar cel mai slab detectiv din toate cele cincizeci de planete existente în acest univers. Ar trebui să rezolve o crimă, însă nu simt că cititorul este cu adevărat implicat în procesul investigației. Nu avem parte, cel puțin nu în măsura în care mă așteptam eu, de interogatorii dezvoltate, de martori analizați cu atenție, de probe colectate și puse cap la cap sau de acel sentiment că detectivul avansează treptat spre adevăr.
În schimb, Elijah pare de multe ori să se bazeze mai mult pe bănuieli și pe impulsuri. Ajunge să suspecteze sau să acuze persoane fără să aibă dovezi suficient de clare, iar uneori am avut senzația că ar fi fost pregătit să îi aresteze pe aproape toți cei din jurul lui doar pentru că ceva i se părea suspect. Tocmai de aceea mi-a fost destul de greu să îl iau în serios ca detectiv. Înțeleg că este un personaj cu propriile frici și prejudecăți, iar relația lui cu Daneel și cu Spațialii este importantă pentru dezvoltarea poveștii, însă, ca investigator, nu m-a impresionat deloc.
Un alt lucru care m-a deranjat a fost faptul că nu am simțit că crima însăși a primit atenția pe care o așteptam. Pentru un roman care pornește de la o crimă ce trebuie rezolvată, mi-ar fi plăcut să aflu mai multe detalii concrete despre aceasta: cine a fost victima, în ce circumstanțe a murit, cum s-a produs crima, ce fel de armă a fost folosită și care sunt indiciile de la începutul cazului. Mi-a lipsit acea construcție clasică a unei investigații în care cititorul primește informații și încearcă, împreună cu detectivul, să descopere vinovatul.
La final, am încercat să privesc romanul mai ales din perspectiva science-fiction-ului și mai puțin din cea a romanului polițist. Și cred că aceasta este, pentru mine, cea mai bună modalitate de a-l aprecia. „Caverne de oțel” mi s-a părut o combinație interesantă între SF și crime, dar cele două elemente nu au funcționat la fel de bine pentru mine. Partea science-fiction, cu orașele subterane, relația dintre Pământ și Spațiali, roboții și tensiunile sociale, mi-a plăcut foarte mult și mi s-a părut fascinantă. În schimb, partea de investigație m-a lăsat destul de rece și, uneori, chiar frustrată.
Per total, este o carte pe care nu regret că am citit-o. Universul imaginat de Asimov, atmosfera apăsătoare a orașului și relația dintre Elijah Baley și Daneel Olivaw au fost suficiente cât să mă țină captivă în poveste. Totuși, nu am putut trece peste dezamăgirea legată de modul în care a fost construită ancheta. Așa că rămân cu o impresie împărțită: o carte SF foarte accesibilă, vizuală și plină de idei interesante, dar un roman polițist care, pentru gusturile mele, nu a reușit să ofere o investigație suficient de convingătoare.
The Caves of Steel – Isaac Asimov (Robot, #2)
“The Caves of Steel” by Isaac Asimov was, for me, a book with many strengths, but also a few aspects that frustrated me quite a lot. In the end, I was left with mixed feelings, which is why I think a three-star rating is the most appropriate. It is a book that I really enjoyed when I looked at it as a science-fiction novel, but one that disappointed me quite a bit when I tried to see it as a detective novel as well.
The story takes us to a future Earth where urbanization has reached an extreme. The City has become the most impressive proof of humanity’s ability to control and transform the environment in which it lives. Even more important than space travel or the fifty worlds colonized by humans, the City represents Earth’s true achievement. People live in enormous, enclosed cities that stretch across vast areas and are built in such a way that their inhabitants hardly ever need to go outside. Life takes place indoors, underground, far away from the sky and the sun’s natural light.
This world was probably the most interesting element of the book for me. I really liked the way Asimov imagines a society in which people have become so accustomed to city life that open spaces have become almost frightening. Their lives are organized around routine, overcrowding, and a very strict social system. At the same time, there are the Spacers, descendants of the people who left Earth and colonized other planets. They have developed in a different way and have now returned to Earth with far more advanced technology and, most importantly, robots.
The arrival of robots creates strong tensions, because Earthmen fear that robots will take their jobs and, gradually, even their place in society. The relationship between Earthmen and Spacers is already fragile, and the distrust between the two groups is present throughout the novel. It is in this context that a murder takes place in Spacetown, and detective Elijah Baley is assigned to find the culprit. The problem is that, in order to solve the case, he has to accept a partner he initially views with great suspicion: the robot R. Daneel Olivaw.
The partnership between Elijah and Daneel is one of the most important parts of the book. Daneel is not an ordinary robot, and the fact that he looks almost exactly like a human is quite unsettling, especially for Elijah. There is a moment when the detective sees, beneath the covering that imitates human skin, the complex mechanism made up of rods, wires, joints, and metal parts. I found this to be a very powerful image and, in general, the novel felt extremely visual to me. The descriptions are detailed enough that, as I was reading, I could easily imagine the city, the interior streets, the crowded spaces, and the characters. I could almost see the story unfolding like a film in my mind.
I really enjoyed the science-fiction aspect, and I think this is actually the book’s greatest strength. As I have said about other novels written by Asimov, I think he is a very good author for people who want to start reading science fiction. You do not have to struggle through impossible-to-understand explanations or overly complicated language. His style is clear, simple, and easy to follow, while the science-fiction ideas are introduced in an accessible way. That is exactly why I think this book could be a very good choice for someone who does not usually read this genre but wants to give it a chance.
My problem, however, appeared when it came to the murder and the investigation. Although I found the premise very interesting—a detective and a robot who have to solve a murder in a tense future—the execution of this aspect did not convince me. My experience with crime, thriller, and mystery novels probably also played an important role, because I read quite a lot of books in these genres and was expecting a more carefully constructed investigation.
Honestly, Elijah Baley seemed to me like one of the weakest investigators I have ever encountered in a book. Maybe even the worst detective on all fifty planets in this universe. He is supposed to solve a murder, yet I never felt that the reader was truly involved in the investigative process. At least not to the extent I had expected. We do not really get developed interrogations, carefully examined witnesses, evidence being collected and pieced together, or that sense that the detective is gradually moving closer to the truth.
Instead, Elijah often seems to rely more on suspicions and impulses. He ends up suspecting or accusing people without having sufficiently clear evidence, and sometimes I got the impression that he would have been ready to arrest almost everyone around him simply because something seemed suspicious. For that reason, I found it quite difficult to take him seriously as a detective. I understand that he is a character with his own fears and prejudices, and that his relationship with Daneel and the Spacers is important to the development of the story, but as an investigator, he did not impress me at all.
Another thing that bothered me was the fact that I did not feel that the murder itself received the attention I expected. For a novel that begins with a murder that needs to be solved, I would have liked to learn more concrete details about it: who the victim was, under what circumstances they died, how the murder was committed, what kind of weapon was used, and what clues were available at the beginning of the case. I missed that classic structure of an investigation in which the reader is given information and tries, together with the detective, to discover the culprit.
By the end, I tried to look at the novel mainly from the perspective of science fiction and less as a detective novel. And I think that, for me, this is the best way to appreciate it. “The Caves of Steel” felt like an interesting combination of science fiction and crime, but the two elements did not work equally well for me. I really enjoyed and was fascinated by the science-fiction side, with its underground cities, the relationship between Earth and the Spacers, the robots, and the social tensions. On the other hand, the investigative side left me rather cold and, at times, even frustrated.
Overall, it is a book I do not regret reading. The universe imagined by Asimov, the oppressive atmosphere of the City, and the relationship between Elijah Baley and Daneel Olivaw were enough to keep me engaged with the story. However, I could not get past my disappointment with the way the investigation was constructed. So I am left with a divided impression: a very accessible, visual science-fiction book full of interesting ideas, but a detective novel that, for my taste, failed to deliver a sufficiently convincing investigation.
