- Rating: ★★★★★
- Editura: Corint, imprint Leda Bazaar
- Traducere: Alina Bâltâc
- Pagini: 448
- Goodreads: Carrie Soto se întoarce
- Poate fi cumpărată de aici: https://edituracorint.ro/carrie-soto-se-intoarce.html
Mi-a plăcut foarte mult „Carrie Soto se întoarce” și cred că este una dintre acele cărți care reușesc să te facă să uiți, pentru câteva ore, că citești ficțiune. Taylor Jenkins Reid construiește o poveste atât de realistă și de bine documentată, încât, în timp ce citeam, aveam senzația că urmăresc o adevărată jucătoare de tenis: îi vedeam meciurile, îi simțeam presiunea, îi urmăream antrenamentele și aveam impresia că asist, pas cu pas, la întreaga ei carieră. Pe alocuri, romanul mi s-a părut aproape ca o carte de memorii sau ca o poveste inspirată dintr-un destin sportiv real, iar acest lucru mi-a plăcut enorm. Pentru mine, a făcut ca totul să pară mult mai autentic și m-a făcut să mă implic și mai mult în poveste.
Personajul principal, Carrie Soto, este departe de a fi o eroină perfectă sau ușor de plăcut. Este dură, ambițioasă, încăpățânată și extrem de competitivă. A fost obișnuită să câștige și nu este dispusă să facă prea multe compromisuri atunci când vine vorba despre tenis. Tocmai această atitudine a făcut-o să fie privită cu antipatie de foarte mulți oameni, iar presa sportivă nu pierde nicio ocazie să o critice. Carrie nu este genul de campioană care caută să fie iubită de public. Pentru ea, rezultatul contează cel mai mult. Și, chiar dacă uneori poate părea arogantă sau prea rece, pe măsură ce ajungi să o cunoști, începi să înțelegi de unde vine această atitudine și cât de mult a sacrificat pentru a ajunge în vârful tenisului mondial.
Carrie a fost una dintre cele mai bune jucătoare din lume și, la momentul retragerii sale, deținea un record impresionant: 20 de titluri de Grand Slam. În mintea ei, fiecare victorie a fost câștigată pe merit, pentru că știe câtă muncă se află în spatele fiecărui trofeu. Încă din copilărie, tatăl ei, Javier, fost campion la rândul său, a pregătit-o cu o disciplină aproape nemiloasă. Relația dintre cei doi este una dintre părțile care mi-au plăcut cel mai mult. Javier nu este doar tatăl lui Carrie, ci și antrenorul ei, omul care a contribuit decisiv la transformarea ei într-o campioană. Între ei există multă iubire, dar și foarte multă presiune, iar această combinație face relația lor să fie credibilă și emoționantă.
Mi-a plăcut foarte mult faptul că nu o descoperim pe Carrie doar ca pe o campioană ajunsă deja în vârful carierei. Povestea ne poartă și prin copilăria ei și prin anii în care începe să se formeze ca sportivă. Treptat, ajungem să înțelegem ce a făcut-o să fie omul pe care îl întâlnim la 37 de ani. Îi vedem ambițiile, frustrările, momentele în care se îndoiește de ea, dorința aproape obsesivă de a fi cea mai bună și toate lucrurile pe care a trebuit să le lase în urmă pentru cariera sa. Tocmai de aceea, Carrie mi s-a părut un personaj foarte bine construit. Nu ni se oferă totul de la început, ci o descoperim puțin câte puțin, iar cu fiecare capitol ajungem să îi înțelegem mai bine alegerile.
Povestea propriu-zisă începe într-un moment în care Carrie credea că trecutul ei de campioană a rămas în urmă. La șase ani după retragere, ea se află în tribune la US Open și asistă la momentul în care o jucătoare tânără, Nicki Chan, îi doboară recordul. Pentru Carrie, acest lucru este mult mai mult decât pierderea unui record. Este ca și cum cineva îi ia o parte din identitate, din tot ceea ce a construit de-a lungul vieții. Iar reacția ei este exact ceea ce te-ai aștepta de la Carrie: în loc să accepte situația și să meargă mai departe, decide să se întoarcă pe teren.
Astfel, la 37 de ani, Carrie începe pregătirea pentru ceea ce ar trebui să fie ultimul sezon al carierei sale. Este din nou antrenată de Javier și se aruncă în antrenamente extrem de solicitante, încercând să demonstreze că încă poate concura la cel mai înalt nivel. Problema este că timpul nu poate fi dat înapoi. Nu mai are corpul unei sportive de 20 de ani, recuperarea este mai dificilă, iar adversarele ei sunt mai tinere și mai rapide. În plus, trebuie să facă față unei lumi care nu a uitat cine a fost Carrie Soto și care, în mare parte, nici măcar nu își dorește să o vadă revenind învingătoare.
Un alt element important al poveștii este Bowe Huntley, un fost jucător cu care Carrie are o istorie complicată. Revenirea ei în tenis o aduce din nou aproape de el, iar relația dintre cei doi adaugă poveștii o latură mai personală. Bowe este, la rândul său, un personaj care are lucruri de demonstrat și propriile lupte interioare. Mi-a plăcut că relația lor nu eclipsează povestea sportivă, ci o completează și ne permite să vedem o parte mai vulnerabilă a lui Carrie, pe care ea încearcă de cele mai multe ori să o ascundă.
Unul dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult la carte a fost felul în care Taylor Jenkins Reid descrie tenisul. Eu nu sunt cea mai mare cunoscătoare a acestui sport, dar aici am ajuns să simt tensiunea fiecărui meci. Scenele de pe teren sunt scrise atât de clar și de dinamic, încât aveam impresia că mă uit la un meci adevărat. Simțeam presiunea punctelor importante, oboseala jucătorilor, frustrarea după o greșeală și bucuria unei lovituri perfecte. Uneori citeam cu senzația că urmăresc un documentar despre cariera unei sportive reale, nu un roman.
Stilul autoarei mi s-a părut, de asemenea, foarte potrivit pentru poveste. Este fluid, captivant și foarte ușor de urmărit, dar în același timp reușește să ofere suficiente detalii încât să simți că intri cu adevărat în lumea lui Carrie. Nu am simțit că povestea se grăbește, dar nici că stagnează. Am vrut constant să aflu mai multe: despre copilăria ei, despre relația cu tatăl său, despre cariera ei, despre rivalități, despre greșelile pe care le-a făcut și, mai ales, despre ce se va întâmpla cu ea în acest ultim sezon.
Cred că tocmai aceasta este una dintre marile calități ale romanului: nu este doar despre tenis. Este despre ambiție, despre dorința de a fi cel mai bun, despre prețul succesului și despre cât de greu poate fi să renunți la ceva care ți-a definit întreaga viață. Carrie este obsedată de performanță, dar, în spatele acestei obsesii, există o femeie care se teme să nu devină irelevantă. Întoarcerea ei pe teren nu este doar o încercare de a-și recupera un record, ci și o încercare de a-și demonstra sieși că încă mai are un loc în lumea pe care a dominat-o cândva.
Mi-a plăcut mult și felul în care romanul vorbește despre vulnerabilitate. Carrie a petrecut o mare parte din viață construindu-și o armură. Trebuie să fie puternică, să nu arate slăbiciune și să nu le ofere adversarilor niciun avantaj. Însă, pe măsură ce o cunoaștem, vedem că în spatele acestei imagini de femeie dură există foarte multe emoții, nesiguranțe și răni. Cred că acesta este motivul pentru care, deși nu am fost întotdeauna de acord cu Carrie sau cu modul în care se comportă, am ajuns să țin foarte mult la ea.
Și personajele secundare mi s-au părut bine conturate. Fiecare contribuie într-un fel la poveste și la evoluția lui Carrie, fără să pară că există doar pentru a umple paginile. Relația cu Javier este una dintre cele mai importante, dar și legătura cu Bowe, rivalitatea cu Nicki și interacțiunile cu lumea tenisului contribuie la imaginea de ansamblu. Mi-a plăcut mai ales faptul că personajele nu sunt împărțite simplu în „bune” și „rele”. Fiecare are propriile motive, ambiții și vulnerabilități.
Pentru mine, „Carrie Soto se întoarce” a fost o carte despre o femeie care refuză să fie definită de vârsta ei, de părerea celorlalți sau chiar de propriile limite. Este povestea unei campioane care trebuie să învețe că nu toate luptele se câștigă pe teren și că uneori cea mai dificilă confruntare este cea pe care o ai cu tine însuți. Mi-a plăcut enorm să o urmăresc pe Carrie în această etapă a vieții sale și să văd cum, dincolo de toate victoriile și recordurile, începe să descopere lucruri despre ea însăși pe care nu și-a permis să le vadă până atunci.
Per total, am fost complet prinsă de această poveste. Am adorat senzația că urmăresc cariera unei tenismene adevărate și că ajung să cunosc personajul principal de-a lungul întregii sale vieți, nu doar într-un anumit moment. Pentru mine, combinația dintre sport, familie, rivalități, iubire, ambiție și vulnerabilitate a funcționat perfect. Taylor Jenkins Reid reușește din nou să creeze un personaj atât de viu, încât, după ce închizi cartea, ai impresia că Carrie Soto chiar a existat.
Carrie Soto Is Back – Taylor Jenkins Reid
I really enjoyed „Carrie Soto Is Back”, and I think it is one of those books that manages to make you forget, for a few hours, that you are reading fiction. Taylor Jenkins Reid builds such a realistic and well-researched story that, while reading, I felt as though I were following a real tennis player: I could see her matches, feel the pressure she was under, follow her training sessions, and had the impression that I was witnessing her entire career unfold, step by step. At times, the novel felt almost like a memoir or a story inspired by the real-life career of an athlete, and I absolutely loved that. For me, it made everything feel much more authentic and made me even more invested in the story.
The main character, Carrie Soto, is far from being a perfect or easily likable heroine. She is tough, ambitious, stubborn, and extremely competitive. She is used to winning and is not willing to make many compromises when it comes to tennis. This attitude has made her unpopular with many people, and the sports media never misses an opportunity to criticize her. Carrie is not the kind of champion who wants to be loved by the public. For her, the result matters most. And even though she can sometimes come across as arrogant or too cold, the more you get to know her, the more you begin to understand where this attitude comes from and how much she has sacrificed to reach the top of the tennis world.
Carrie was one of the best players in the world, and at the time of her retirement, she held an impressive record: 20 Grand Slam titles. In her mind, every victory was earned, because she knows exactly how much work goes into winning every trophy. From childhood, her father, Javier, a former champion himself, trained her with an almost ruthless level of discipline. Their relationship is one of the aspects I enjoyed most. Javier is not only Carrie’s father but also her coach, the person who played a decisive role in turning her into a champion. There is a lot of love between them, but also an enormous amount of pressure, and this combination makes their relationship feel both believable and emotional.
I really liked the fact that we do not discover Carrie only as a champion who has already reached the peak of her career. The story also takes us through her childhood and the years when she begins to develop as an athlete. Little by little, we come to understand what made her the person we meet at 37. We see her ambitions, frustrations, moments of self-doubt, her almost obsessive desire to be the best, and all the things she had to leave behind for the sake of her career. That is precisely why Carrie felt like such a well-developed character to me. We are not given everything about her from the beginning; instead, we discover her little by little, and with every chapter, we understand her choices better.
The actual story begins at a point when Carrie believes her days as a champion are behind her. Six years after retiring, she is sitting in the stands at the US Open when she witnesses a young player, Nicki Chan, break her record. For Carrie, this is about much more than losing a record. It feels as though someone is taking away a part of her identity, something she has built throughout her entire life. And her reaction is exactly what you would expect from Carrie: instead of accepting the situation and moving on, she decides to return to the court.
So, at 37, Carrie begins preparing for what is supposed to be the final season of her career. She is coached by Javier once again and throws herself into extremely demanding training sessions, determined to prove that she can still compete at the highest level. The problem is that time cannot be turned back. She no longer has the body of a 20-year-old athlete, recovery is more difficult, and her opponents are younger and faster. On top of that, she has to face a world that has not forgotten who Carrie Soto was and that, for the most part, does not even want to see her come back and win.
Another important element of the story is Bowe Huntley, a former player with whom Carrie has a complicated history. Her return to tennis brings her close to him again, and their relationship adds a more personal dimension to the story. Bowe is also a character with something to prove and struggles of his own. I liked that their relationship does not overshadow the sports storyline but instead complements it and allows us to see a more vulnerable side of Carrie, one that she tries to hide most of the time.
One of the things that impressed me most about the book was the way Taylor Jenkins Reid describes tennis. I am not the biggest tennis expert, but here I found myself feeling the tension of every match. The scenes on the court are written so clearly and dynamically that I felt as though I were watching a real match. I could feel the pressure of important points, the players’ exhaustion, the frustration after a mistake, and the excitement of hitting the perfect shot. At times, I had the feeling that I was watching a documentary about the career of a real athlete rather than reading a novel.
I also found the author’s writing style to be very well suited to the story. It is fluid, engaging, and very easy to follow, while still providing enough detail to make you feel as though you are truly entering Carrie’s world. I never felt that the story was rushing, but I also never felt that it was dragging. I constantly wanted to know more: about her childhood, her relationship with her father, her career, her rivalries, the mistakes she had made, and, most of all, what would happen to her during this final season.
I think this is one of the novel’s greatest strengths: it is not just about tennis. It is about ambition, the desire to be the best, the price of success, and how difficult it can be to let go of something that has defined your entire life. Carrie is obsessed with performance, but behind that obsession is a woman who is afraid of becoming irrelevant. Her return to the court is not just an attempt to reclaim a record; it is also an attempt to prove to herself that she still has a place in the world she once dominated.
I also really liked the way the novel explores vulnerability. Carrie has spent much of her life building an armor around herself. She has to be strong, never show weakness, and never give her opponents an advantage. But as we get to know her, we see that behind this image of a tough woman, there are many emotions, insecurities, and wounds. I think that is why, even though I did not always agree with Carrie or with the way she behaved, I ended up caring about her deeply.
I also thought the supporting characters were well developed. Each of them contributes something to the story and to Carrie’s growth without feeling as though they exist merely to fill the pages. Her relationship with Javier is one of the most important, but her connection with Bowe, her rivalry with Nicki, and her interactions with the tennis world all contribute to the bigger picture. I especially liked the fact that the characters are not simply divided into “good” and “bad.” Each one has their own motives, ambitions, and vulnerabilities.
For me, „Carrie Soto Is Back” is a book about a woman who refuses to be defined by her age, by other people’s opinions, or even by her own limitations. It is the story of a champion who has to learn that not every battle is won on the court and that sometimes the most difficult confrontation is the one you have with yourself. I absolutely loved following Carrie at this stage of her life and seeing how, beyond all the victories and records, she begins to discover things about herself that she never allowed herself to see before.
Overall, I was completely absorbed by this story. I loved the feeling of following the career of a real tennis player and getting to know the main character throughout her entire life, rather than only during one particular period. For me, the combination of sports, family, rivalries, love, ambition, and vulnerability worked perfectly. Taylor Jenkins Reid once again manages to create a character who feels so alive that, after you close the book, you almost believe that Carrie Soto really existed.
