- Rating: ★★★★★
- Editura: Art, imprint musai
- Traducere: Andreea Caleman
- Pagini: 552
- Goodreads: Prietenii mei
- Poate fi cumpărată de aici: https://www.editura-art.ro/info/carte/prietenii-mei-musai-fredrik-backman
„Prietenii mei” de Fredrik Backman este genul acela de carte care începe ca o poveste despre câțiva oameni și ajunge, fără să-ți dai seama, să fie și despre tine. Este o carte despre prietenie, despre copilărie, despre acele momente aparent mici care, peste ani, ajung să însemne enorm. Mi-a plăcut foarte mult și mi s-a părut una dintre acele lecturi care te emoționează fără să forțeze lucrurile. Este, într-un fel, exact genul de poveste pe care mă așteptam să o găsesc la Fredrik Backman: caldă, tristă, amuzantă pe alocuri și, mai ales, foarte umană.
În centrul poveștii o avem pe Louisa, o fată care a crescut fără să aibă parte de stabilitatea și siguranța pe care orice copil ar trebui să le primească. A trecut prin familii și centre de plasament dificile, iar viața ei nu i-a oferit prea multe motive să creadă în oameni sau în viitor. Cu toate acestea, există un lucru de care se agață: o simplă carte poștală pe care este reprodus unul dintre cele mai cunoscute și valoroase tablouri din lume. Pentru Louisa, imaginea aceasta înseamnă mai mult decât o operă de artă. Este aproape o promisiune, o legătură cu ceva frumos într-o viață în care frumusețea nu a fost întotdeauna ușor de găsit.
Cu o zi înainte de a împlini optsprezece ani, Louisa hotărăște să facă ceva ce poate părea nebunesc: să intre pe ascuns la o licitație de artă, doar pentru a vedea cu ochii ei tabloul pe care l-a cunoscut atât de mult timp prin intermediul acelei cărți poștale. Mi-a plăcut mult ideea acestui moment, pentru că spune foarte multe despre ea. În spatele fetei care pare singură și vulnerabilă se află, de fapt, un om care încă mai are curajul să viseze. Iar uneori, atunci când nu mai ai prea multe lucruri în viață, un singur vis poate ajunge să însemne totul.
În paralel, Backman ne poartă cu douăzeci și cinci de ani în urmă, într-un oraș de la malul mării, unde un grup de adolescenți își trăiește ultima vară împreună. Sunt tineri, gălăgioși, curioși și puțin rebeli, așa cum sunt adolescenții atunci când simt că lumea întreagă le aparține, chiar dacă în interior fiecare dintre ei poartă propriile frici și răni. Ei râd împreună, fac mici nebunii, se provoacă unii pe alții și își spun lucruri pe care nu le-ar putea spune oricui. În același timp, fiecare dintre ei se confruntă cu probleme și traume mult prea grele pentru vârsta lor.
Mi s-a părut foarte frumos felul în care este prezentată prietenia dintre acești adolescenți. Nu este o prietenie perfectă și nici nu este lipsită de conflicte. Dimpotrivă, este uneori dezordonată, impulsivă și dureroasă. Dar este reală. Sunt genul de prieteni care ajung să te cunoască într-un moment în care încă nu știi cine ești și care, tocmai de aceea, ajung să aibă un loc aparte în povestea vieții tale. Ei își oferă curaj atunci când unul dintre ei nu mai are, se susțin când totul pare pierdut și, cel mai important, aleg să creadă unii în ceilalți.
Din această vară se naște și tabloul care va ajunge să fie cunoscut în întreaga lume, iar arta devine astfel legătura dintre două generații și dintre oameni care, la prima vedere, nu ar avea nimic în comun. Povestea Louisei începe treptat să se lege de povestea acelor adolescenți de la malul mării, iar aceste două fire narative se întâlnesc într-un mod surprinzător. Mi-a plăcut mult acest aspect, pentru că Backman reușește să transforme un obiect atât de simplu precum o carte poștală într-o punte între trecut și prezent.
Dar, pentru mine, adevărata frumusețe a cărții nu stă doar în misterul tabloului sau în felul în care se leagă cele două povești. „Prietenii mei” este, înainte de toate, o carte despre ceea ce rămâne în noi după ce oamenii și locurile se schimbă. Este despre acele perioade din viață pe care, în momentul în care le trăim, poate nu le apreciem suficient, dar pe care ajungem să le privim cu o nostalgie uriașă mai târziu. Copilăria și adolescența au ceva aproape magic în felul în care le construim împreună cu prietenii noștri. O zi obișnuită poate deveni, peste ani, una dintre cele mai importante amintiri pe care le avem.
Cartea vorbește și despre durere, despre pierderi și despre toate neajunsurile pe care viața le aduce fără să ne întrebe dacă suntem pregătiți pentru ele. Nu este o poveste în care totul se rezolvă simplu și frumos. Există suferință, dezamăgire și momente în care fericirea pare foarte mică și foarte greu de găsit. Tocmai de aceea, acele puține momente de bucurie devin atât de importante. Backman ne amintește că uneori nu avem nevoie de o viață perfectă pentru a fi fericiți. Uneori avem nevoie doar de câțiva oameni care să fie lângă noi.
Un alt lucru care mi-a rămas în minte este cât de mult poate conta faptul că cineva crede în tine. Sunt momente în care noi înșine nu mai reușim să vedem nimic bun în ceea ce facem sau în cine suntem. Atunci, un prieten care spune „eu cred în tine” poate schimba totul. Prietenii adevărați nu sunt doar cei cu care râdem și ne distrăm, ci și cei care ne amintesc cine suntem atunci când noi am uitat. Iar această idee este prezentată foarte frumos în carte.
Pentru mine, „Prietenii mei” este în special o poveste despre copilărie și despre felul în care oamenii pe care îi întâlnim atunci pot ajunge să ne influențeze întreaga viață. Există prietenii care nu durează neapărat pentru totdeauna, dar asta nu înseamnă că nu au fost pentru totdeauna importante. Există veri, conversații, râsete, mici aventuri, secrete și momente aparent neînsemnate care se imprimă atât de puternic în memoria noastră, încât ajungem să ne întoarcem la ele de nenumărate ori. Uneori, întreaga noastră viață de adult pare să se construiască în jurul câtorva momente unice pe care le-am trăit cândva alături de oamenii potriviți.
Am simțit foarte mult emoția specifică romanelor lui Backman în această carte. Are acel stil al lui de a vorbi despre lucruri grele într-un limbaj simplu, fără să transforme povestea într-una apăsătoare. Reușește să îmbine tristețea cu momentele de umor și tandrețe, iar personajele ajung să pară foarte apropiate de noi. Nu sunt perfecte, nu iau întotdeauna cele mai bune decizii și nu știu mereu cum să își repare viețile. Dar tocmai imperfecțiunile lor îi fac atât de ușor de înțeles și de îndrăgit.
Mi-a plăcut enorm această carte și cred că este una dintre acele lecturi care îți rămân în suflet și după ce ai întors ultima pagină. M-a făcut să mă gândesc la prieteniile din copilărie, la oamenii care m-au încurajat, la lucrurile pe care le-am visat cândva și la acele momente despre care nu știam, la vremea respectivă, că vor deveni amintiri atât de prețioase. Este o poveste despre artă, dar și despre oameni. Despre trecut, dar și despre felul în care trecutul continuă să trăiască în noi. Despre suferință, dar și despre puținele momente de fericire care ne ajută să mergem mai departe.
Dacă aș descrie „Prietenii mei” într-o singură idee, aș spune că este o carte despre oamenii care ne învață să visăm și despre amintirile care ne construiesc. Este emoționantă, nostalgică și foarte sinceră, iar pentru mine a fost o lectură de cinci stele. Fredrik Backman reușește din nou să demonstreze că nu are nevoie de povești complicate pentru a vorbi despre lucruri importante. Uneori este suficient să ne amintească cât de mult poate însemna o prietenie, un vis și un moment în care cineva a ales să creadă în noi.
My Friends – Fredrik Backman
“My Friends” by Fredrik Backman is the kind of book that starts as a story about a few people and somehow, without you even realizing it, becomes a story about you, too. It is a book about friendship, childhood, and those seemingly small moments that, years later, come to mean so much. I really loved it, and it felt like one of those reads that moves you without ever forcing the emotion. In a way, it is exactly the kind of story I expected to find in a Fredrik Backman novel: warm, sad, funny at times, and, above all, deeply human.
At the center of the story is Louisa, a girl who grew up without the stability and safety that every child should have. She went through difficult foster families and care homes, and life did not give her many reasons to believe in people or in the future. Yet there is one thing she holds on to: a simple postcard featuring a reproduction of one of the world’s most famous and valuable paintings. For Louisa, this image means more than just a work of art. It is almost a promise, a connection to something beautiful in a life where beauty has not always been easy to find.
The day before she turns eighteen, Louisa decides to do something that might seem crazy: sneak into an art auction, simply to see with her own eyes the painting she has known for so long through that postcard. I really loved this moment because it says so much about her. Behind the girl who seems lonely and vulnerable is, in fact, someone who still has the courage to dream. And sometimes, when you do not have many things left in life, a single dream can come to mean everything.
At the same time, Backman takes us twenty-five years into the past, to a seaside town where a group of teenagers is spending their last summer together. They are young, loud, curious, and a little rebellious, just as teenagers are when they feel like the whole world belongs to them, even though each of them carries their own fears and wounds inside. They laugh together, get into little adventures, challenge one another, and tell each other things they could never say to just anyone. At the same time, each of them is dealing with problems and trauma that are far too heavy for their age.
I found the way the friendship between these teenagers is portrayed incredibly beautiful. It is not a perfect friendship, nor is it free of conflict. On the contrary, it is sometimes messy, impulsive, and painful. But it is real. They are the kind of friends who get to know you at a time when you do not even know who you are yet, and because of that, they end up having a special place in the story of your life. They give each other courage when one of them has none left, support each other when everything seems lost, and, most importantly, choose to believe in one another.
From this summer comes the painting that will eventually become known around the world, and art thus becomes the connection between two generations and between people who, at first glance, would seem to have nothing in common. Louisa’s story gradually begins to connect with the story of those teenagers by the sea, and the two narrative threads come together in a surprising way. I really loved this aspect because Backman manages to turn something as simple as a postcard into a bridge between the past and the present.
But for me, the true beauty of the book does not lie only in the mystery of the painting or in the way the two stories come together. “My Friends” is, above all, a book about what remains inside us after people and places change. It is about those periods of our lives that, while we are living them, we may not appreciate enough, but that we later look back on with an overwhelming sense of nostalgia. Childhood and adolescence have something almost magical about the way we experience them together with our friends. An ordinary day can become, years later, one of the most important memories we have.
The book also talks about pain, loss, and all the hardships that life brings without asking whether we are ready for them. This is not a story where everything gets resolved simply and beautifully. There is suffering, disappointment, and moments when happiness seems very small and very difficult to find. That is precisely why those few moments of joy become so important. Backman reminds us that sometimes we do not need a perfect life to be happy. Sometimes, all we need is a few people who are there for us.
Another thing that stayed with me is how much it can matter when someone believes in you. There are moments when we ourselves can no longer see anything good in what we do or in who we are. Then, a friend who says, “I believe in you” can change everything. True friends are not only the people we laugh and have fun with, but also the ones who remind us who we are when we have forgotten. And this idea is portrayed beautifully in the book.
For me, “My Friends” is especially a story about childhood and about the way the people we meet during those years can go on to influence our entire lives. There are friendships that do not necessarily last forever, but that does not mean they were not important forever. There are summers, conversations, laughter, little adventures, secrets, and seemingly insignificant moments that become so deeply imprinted in our memories that we return to them again and again. Sometimes, our entire adult lives seem to be built around a handful of unique moments we once experienced with the right people.
I felt so much of the emotion that is characteristic of Backman’s novels in this book. He has this way of talking about difficult things in simple language, without turning the story into something overwhelmingly heavy. He manages to blend sadness with moments of humor and tenderness, and the characters end up feeling very close to us. They are not perfect, they do not always make the best decisions, and they do not always know how to fix their lives. But it is precisely their imperfections that make them so easy to understand and love.
I absolutely loved this book, and I think it is one of those reads that stays with you even after you have turned the final page. It made me think about childhood friendships, about the people who encouraged me, about the things I once dreamed of, and about those moments that I did not realize at the time would become such precious memories. It is a story about art, but also about people. About the past, but also about the way the past continues to live inside us. About suffering, but also about the few moments of happiness that help us keep moving forward.
If I had to describe “My Friends” in a single idea, I would say that it is a book about the people who teach us to dream and about the memories that shape us. It is emotional, nostalgic, and incredibly sincere, and for me, it was a five-star read. Fredrik Backman once again proves that he does not need complicated stories to talk about important things. Sometimes, it is enough to remind us how much a friendship, a dream, and a moment when someone chose to believe in us can truly mean.
