Bocitoarea – Camilla Lackberg (Fjallbacka, #12, #fragment)

• Titlu original: Gråterskan
• Limba originală: Suedeză
• Traducere: Alin-Daniel Dragomir
• ISBN: 978-606-40-3161-7
• Format: 130x200mm, paperback
• Pagini: 592
• Editura: Trei
• Colecția: Fiction Connection Crime

VOLUM DIN SERIA FJÄLLBACKA

„Läckberg este magistrală în crearea de intrigi inteligente și înfiorătoare.” – SKÅNSKA DAGBLADET

AUTOARE TRADUSĂ ÎN 45 DE LIMBI ȘI VÂNDUTĂ ÎN PESTE 60 DE ȚĂRI

Seria Fjällbacka are vânzări de peste 23 de milioane de exemplare la nivel mondial

Se împlinesc exact 30 de ani de la dispariția adolescentei Sofie Rudberg. Erica Falck încă se mai gândește la fosta ei colegă de școală. Sofie era cu câțiva ani mai mare și – spre deosebire de Erica – una dintre fetele cool, populare și admirate. Ancheta nu a reușit să găsească nicio urmă, iar trupul lui Sofie nu a fost găsit niciodată. Întreaga comunitate din Fjällbacka a rămas cu această traumă nerezolvată. Acum poliția face brusc o descoperire macabră. Întrebarea este dacă au găsit-o în sfârșit pe Sofie. Ancheta care urmează dă peste cap viețile tuturor celor care au încercat să meargă mai departe. Patrik Hedström și colegii săi de la secția de poliție din Tanumshede sunt sub o presiune imensă, în timp ce scriitoarea Erica Falck este și ea atrasă în acest caz. Pentru că există cineva dispus să facă orice pentru a împiedica adevărul să iasă la iveală.

Bocitoarea este o poveste despre dragoste, gelozie și greșeli fatale.

„Camilla Läckberg este o maestră în orchestrarea sinistrului.” –  EXPRESSEN

„Bocitoarea este o carte captivantă, cu o intrigă strălucită și elemente clare de roman polițist clasic.” – BTJ

„Camilla Läckberg este foarte talentată în crearea de personaje captivante. De data aceasta aduce cititorilor și câteva momente cu adevărat înfiorătoare, pline de tensiune.” – BOHUSLÄNINGEN

CAMILLA LÄCKBERG a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, primul volum al seriei Fjällbacka, primit cu entuziasm de critici și un număr imens de cititori. Consacrarea ca autoare de bestsellere a venit odată cu cel de-al treilea roman al seriei, Cioplitorul în piatră, desemnat „cel mai bun roman crime al anului” de Swedish Crime Writers’ Academy. Läckberg este unul dintre cei mai citiţi autori suedezi, cu cărţi vândute în mai mult de 40 de milioane de exemplare în peste 60 de ţări.

La Editura Trei au apărut 11 volume din seria bestseller internaţional Fjällbacka: Prinţesa gheţurilor, Predicatorul, Cioplitorul în piatră, Piază rea, Copilul german, Sirena, Paznicul farului, Făuritoarea de îngeri, Îmblânzitorul de lei, Vrăjitoarea și Puiul de cuc, urmate de Colivia de aur, Aripi de argint și Visuri de bronz (seria Faye Adelheim), precum și Cutia, Cult și Miraj, scrise împreună cu Henrik Fexeus. La Editura Pandora M au apărut volumele pentru copii Super-Charlie (deja ecranizat) și Super-Charlie și hoțul jucăriilor de pluș.

---

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

— Ar fi trebuit să-mi fi dat seama că nu-și ia medicamentele!

Allan se plimba agitat prin bucătărie. Yvonne i-a pus o mână liniștitoare pe braț când a trecut pe lângă ea, deși în sinea ei era departe de a fi liniștită. Să se întâmple și așa ceva, acum, peste toate celelalte!

— Am întrebat-o pe Ellen ieri și ea îi pune medicamen­tele pe masă în fiecare dimineață. Nu putem să-l forțăm să le înghită sub ochii noștri. E un adult.

Allan a pufnit și a continuat să se plimbe de colo-colo.

— Da, e un adult și am crezut că am trecut de etapa asta. Știu că urăște efectele secundare și probabil a decis să renunțe când am pornit restaurantul, a crezut că poate face față. Dar eu trebuia să știu, Yvonne! Să fiu atent. Să-l supraveghez. Și acum riscăm să se ducă dracului totul!

Ea s-a așezat pe unul dintre scaune.

— Nu poți să gândești așa. O să se rezolve. Așa cum s-a rezolvat mereu. Doar că uneori are probleme să-şi controleze nervii. Totuși s-a mai liniștit. Au trecut mulți ani de când n-a mai avut nicio criză.

— Pentru că își lua medicamentele, da!

De multă vreme Yvonne nu-l mai văzuse pe Allan atât de scos din fire. A dat să se ridice, dar s-a lăsat din nou pe scaun.

— Și o să le ia iar, a spus ea. Poate că asta a fost o lecție bună.

Allan a scos telefonul din buzunar. A aruncat o privire rapidă pe ecran și l-a trântit apoi pe masa din bucătărie cu o grimasă de dezgust.

— S-a dus vorba deja, a spus obosit. Mai mulți de-acolo au filmat și au pus pe net. Ce-i cu oamenii ăștia? Trebuie să filmeze tot?

Şi-a trecut frustrat mâna prin păr.

— O să încerc să contactez un avocat, dacă o să fie ne­voie, a spus Yvonne. Iar tu să preiei frâiele la restaurant până când Gabriel își revine. Cum spui tu mereu? The show must go on.

— Da, ce spectacol al naibii, a mormăit Allan.

Însă Yvonne a văzut că începe să se mai calmeze. Iar ea refuza să lase totul să se prăbușească. Aveau mult prea mult de pierdut.

— Asta s-a întâmplat imediat după ce a fost găsită Sofie. Nu e de mirare că Gabriel a cedat. Sora lui, dispărută de 30 de ani, a fost găsită moartă. Toată lumea o să înțe­leagă. Și o să aibă compasiune pentru el.

— Crezi? a spus Allan, lăsându-se pe scaun lângă ea. Și ce-o să zică Bengt?

Yvonne i-a prins mâna. Atât de puternică și de obicei atât de fermă.

— Mă ocup eu de Bengt, dacă tu te concentrezi pe re­staurant. O să înțeleagă și el după ce o să discutăm. O să se rezolve.

— Tu ești puterea mea, știi asta? a spus el și a strâns-o în brațe.

Yvonne a închis ochii și i-a inspirat mirosul aftersha­ve-ului. Paco Rabanne. Același pe care îl folosea din ziua în care se cunoscuseră.

— Nu există nimic ce n-aș face pentru tine, știi asta.

El i-a dat drumul și și-a îndreptat spatele.

— Mă duc la Hav & Salt să vorbesc cu personalul. Tre­buie să fie complet debusolați. Apoi mă ocup să începem pregătirile pentru seară. Ai dreptate. The show must go on. Altfel n-ai ce căuta în lumea restaurantelor.

Yvonne l-a urmat cu privirea până a ieșit pe ușă, și-a adunat gândurile o clipă, apoi a luat telefonul și a format numărul lui Bengt. Aveau să treacă și peste asta. Avea să se asigure de asta. Așa cum făcuse întotdeauna.

Erica stătea în birou. Calculatorul era pornit, iar Nora zâmbea din scoica de bebeluși de lângă birou. Erica privea fix ecranul, dar gândurile îi fugeau constant la Patrik. De dimineață fusese vizibil tăcut și, oricât încer­case, nu reușise să scoată nimic de la el. Și copiii simți­seră că ceva este în neregulă, așa că fuseseră surprinzător de cooperanți să fie trimiși la grădiniță și la școală. Da, Maja era mereu cuminte dimineața, dar Anton și Noel făceau nazuri.

Spera ca băieții să se mai potolească odată cu tim­pul, deocamdată nu se întrevedea nicio speranță. Geme­nii aveau o capacitate incredibilă de a se agita unul pe celălalt. Și totuși legătura dintre ei era atât de puternică, încât Erica nu putea să vadă asta ca pe ceva rău. Mai mult o îngrijora faptul că Maja își lua mereu asupra ei o responsabilitate uriașă pentru frații mai mici. Se recunoștea prea bine în ea. Crescând, fusese mai mult ca o mamă pentru Anna decât soră mai mare.

A răsfoit ce scrisese până acum în documentul de cercetare. Se poticnea mereu în conversațiile cu Magdalena și Dan despre petrecerea din acea seară și simțea tot mai puternic că trebuie să afle mai multe. Și mai era încă o persoană pe care voia să o întrebe despre acea noapte.

— Hai, păpușică, facem o plimbare cu mașina!

Nora era întotdeauna fericită în mașină, iar până la Åldersro nu erau decât cinci minute. Erica avea scuza perfectă să stea de vorbă cu Ellen, care o rugase să spună câteva cuvinte la inaugurarea de a doua zi. Fiind așa-zisa celebritate din Fjällbacka, primea des astfel de invitații și îi era greu să refuze. Știa că, dacă ar fi făcut-o foarte des, s-ar fi spus că se crede prea importantă. Până acum ținuse discursuri scurte la muzeul petroglifelor, la fes­tivitatea de premiere de la Campionatul Mondial de pescuit macrou, la aniversarea a 40 de ani a statuii lui Ingrid Bergman și la centenarul celui mai bătrân locui­tor din Fjällbacka.

A bătut la ușa biroului lui Ellen și Gun.

— Bună, Gun! Ai văzut-o pe Ellen?

Erica ținea scoica Norei pe un braț și simțea cum spatele îi protestează. Trebuia neapărat să înceapă să facă sport. Corpul ei nu mai era ce fusese. Nu că ar fi fost vreodată o sportivă de elită, dar înainte măcar putea să caște fără să-și întindă un mușchi.

Gun a părut să ezite.

— E în sala de fika. Dar… Eh, mai bine vorbești tu cu ea.

Erica s-a întrebat ce voia să spună, însă a pornit spre sala de fika și a bătut la ușa închisă.

— Intră! s-a auzit slab dinăuntru.

Ellen stătea la o masă lângă fereastră și strângea cana de cafea atât de tare, încât degetele i se albiseră. Înainte să ridice privirea spre Erica, și-a șters grăbită ochii cu mâ­neca puloverului.

— Te deranjez? Gun a zis că ești aici.

Ellen a pus cana deoparte.

— Nu, e în regulă. Am nevoie de ceva care să mă distragă.

— S-a întâmplat ceva?

Erica a pus cu grijă scoica pe podea și s-a așezat față în față cu Ellen.

— Patrik nu ți-a zis nimic?

Erica a clătinat din cap.

— N-a zis niciun cuvânt.

— Gabriel a fost dus în arest ieri.

Doamne! Erica a tras aer adânc în piept.

— Are legătură cu…

— Nu, nu, deloc, a spus Ellen, făcând un gest grăbit din mână. Nu cu Sofie. Nu. A… a atacat un client aseară.

— A făcut ce?

— A atacat un client. Uneori se înfurie atât de tare. N-a mai fost așa de multă vreme. Cât își ia medicamentele… Dar cu toată nebunia restaurantului, se pare că nu le-a mai luat. Trebuia să-mi dau seama, dar… uneori ești orb.

— E la Tanumshede? În arest?

Ellen a încuviințat.

— A dormit acolo azi-noapte. Ca să se liniștească. Acum dimineață trebuiau să vorbească cu el. De-asta mă gân­deam că poate Patrik ți-a zis ceva azi.

— Nu. Niciun cuvânt.

— Bine. Acum știi măcar.

Ellen și-a șters din nou ochii cu mâneca și a tras aer adânc.

— Presupun că vrei să vorbim despre ziua de mâine.

— Da, dar poate nu-i momentul acum. Continuați con­form planului?

Ellen a dat din cap.

— Yvonne vrea asta. Cred că se bucură să aibă altceva la care să se gândească. Și îi plac evenimentele publice. O ocazie să se aranjeze și să fie în centrul atenției.

— Vai de mine, trebuie să mă aranjez? a spus Erica râ­zând, arătându-și ținuta.

În graba de a pleca de acasă, își pusese un hanorac scămoșat și o pereche de pantaloni de pijama în dungi.

— Poate ceva un pic mai mult decât atât.

În sfârșit, un zâmbet de la Ellen.

— Pentru tine nu e prea mult de pregătit. Doar să spui câteva cuvinte despre legătura ta cu Åldersro și ce în­seamnă pentru Fjällbacka faptul că s-a redeschis. Țin minte că am citit într-un interviu cum veneai aici cu nişte cărticele făcute de tine când erai copil?

— Da, așa e, a zis Erica, zâmbind la această amintire. Cred că atunci am început să scriu.

— E perfect să menționezi asta. Și eu te voi prezenta, așa că nu trebuie să te gândești când să intri.

— Minunat! Știi, abia am apucat să beau cafea azi-dimi­neață, copiii, știi tu… pot să-mi pun și eu o ceașcă?

Erica nu voia să plece încă. Nu până nu ducea con­versația acolo unde își propusese.

— Desigur, oricum azi o să stau mai mult ascunsă aici, a zis Ellen cu o grimasă.

— Lasă, o să treacă, a consolat-o Erica.

Şi-a turnat cafea, s-a așezat din nou și a luat o înghi­țitură mare.

Prin fereastră a privit către fosta clădire a pompierilor și parcarea mare pentru vizitatorii cimitirului. Câteva fâșii albastre și albe de la banda de poliție fluturau în vânt, uitate acolo.

Ellen i-a urmat privirea.

— Vom da jos benzile alea înainte de inaugurare.

— Pare o idee bună. Spune-mi, vine și Magdalena mâine? O tot terorizez de când s-a născut pitica asta.

— Ce drăgălașă e!

Ellen a surâs spre Nora, care i-a răspuns cu un zâmbet larg, dând energic din mâini și din picioare.

— Pot să o iau în brațe?

— Sigur!

Ellen a ridicat fetița cu grijă în poală și i-a sărutat pumnii micuți.

— Când mă gândesc că și ai mei au fost cândva așa de mici, nu-mi vine să cred. Dar da, vine și Magdalena.

— Am simțit-o foarte tulburată ieri, când am vorbit cu ea. Mi-a spus că se simte vinovată că a lăsat-o pe Sofie să plece singură de la petrecere.

Ellen a clătinat din cap, strângând-o pe Nora la piept.

— Așa ne simțim toți, cred. E ceva cu care i-am bătut și eu la cap pe ai mei când au ajuns la adolescență: nicio­dată să nu lași un prieten să meargă singur acasă noaptea. Beat sau treaz, nu contează.