- Rating: ★★★★☆
- Editura: Crime Scene Press
- Traducere: Ioana Bena
- Pagini: 320
- Goodreads: Doar întunericul știe
- Poate fi cumpărată de aici: https://crimescenepress.ro/product/doar-intunericul-stie
„Doar întunericul știe” de Arnaldur Indriðason este primul volum din seria dedicată lui Konráð și, din punctul meu de vedere, o carte care merită atenția. Este genul acela de roman polițist care nu se grăbește, dar care te ține curios până la final.
Povestea începe într-un mod intrigant: în ghețarul Langjökull din Islanda este descoperit cadavrul unui om de afaceri dispărut cu treizeci de ani în urmă. Ancheta de atunci nu dusese nicăieri, iar principalul suspect fusese eliberat din lipsă de dovezi. Acum, odată cu această descoperire, cazul este redeschis, iar Konráð, polițistul care s-a ocupat inițial de investigație, este adus din nou în joc. Mi s-a părut foarte interesantă ideea aceasta de a reveni asupra unui caz vechi, mai ales prin ochii unui om care nu a reușit niciodată să-l închidă complet.
Konráð este, fără îndoială, punctul forte al cărții. Nu este genul de polițist clasic, plin de energie, ci un pensionar care abia își găsise liniștea după o viață petrecută în poliție. Este încă marcat de pierderea soției și, în același timp, măcinat de frustrarea că acest caz i-a scăpat printre degete cu ani în urmă. Mi-a plăcut mult cum este construit: un om obosit, dar încăpățânat, care nu poate lăsa trecutul în urmă. Tocmai această încăpățânare îl face să continue, să pună întrebări și să caute adevărul, chiar și atunci când totul pare pierdut.
Pe parcurs, investigația se complică treptat. Apar noi martori, povești din trecut, legături neașteptate, iar firele narative încep să se împletească într-un mod subtil. Deși acțiunea nu este una alertă, nu am simțit că mă plictisesc. Din contră, am citit cu interes, tocmai pentru a descoperi, alături de Konráð, ce s-a întâmplat cu adevărat. Este mai mult o anchetă construită pe răbdare și detalii decât pe suspans exploziv.
Un mic minus, cel puțin pentru mine, a fost legat de numărul mare de personaje secundare și de numele islandeze, care nu sunt tocmai ușor de reținut. La un moment dat, poate deveni confuz cine este cine și ce rol are în poveste. Totuși, pe măsură ce înaintezi, lucrurile încep să se lege, iar imaginea de ansamblu devine tot mai clară.
În final, pot spune că mi-a plăcut destul de mult această carte. Nu este un thriller clasic, plin de acțiune rapidă, ci mai degrabă o poveste despre trecut, regrete și adevăruri ascunse, scoase la lumină după zeci de ani. Este o lectură care cere puțină răbdare, dar care oferă, în schimb, o atmosferă puternică și un personaj principal memorabil.
The Darkness Knows – Arnaldur Indriðason (Konráð, #1)
“The Darkness Knows” by Arnaldur Indriðason is the first volume in the series dedicated to Konráð and, in my opinion, a book that deserves attention. It’s that kind of crime novel that doesn’t rush, but keeps you curious until the very end.
The story begins in an intriguing way: in the Langjökull glacier in Iceland, the body of a businessman who disappeared thirty years earlier is discovered. The investigation at the time had led nowhere, and the main suspect had been released due to lack of evidence. Now, with this discovery, the case is reopened, and Konráð—the detective who originally worked on the investigation—is brought back into the picture. I found this idea of revisiting an old case very interesting, especially through the eyes of someone who never truly managed to close it.
Konráð is, without a doubt, the strongest point of the book. He’s not your typical energetic detective, but a retiree who had just begun to find some peace after a life spent in the police force. He is still marked by the loss of his wife and, at the same time, haunted by the frustration that this case slipped through his fingers years ago. I really liked how he is portrayed: a tired but stubborn man who cannot let go of the past. It is precisely this stubbornness that drives him to keep going, to ask questions, and to search for the truth—even when everything seems lost.
As the story unfolds, the investigation gradually becomes more complex. New witnesses appear, past stories resurface, unexpected connections are revealed, and the narrative threads begin to intertwine in a subtle way. Although the pace is not fast, I never felt bored. On the contrary, I kept reading with interest, eager to discover alongside Konráð what really happened. It’s more of an investigation built on patience and details rather than explosive suspense.
A small downside, at least for me, was the large number of secondary characters and the Icelandic names, which are not exactly easy to remember. At times, it can become confusing who is who and what role they play in the story. However, as you move forward, things start to come together, and the bigger picture becomes clearer.
In the end, I can say that I quite liked this book. It’s not a classic, fast-paced thriller, but rather a story about the past, regrets, and hidden truths brought to light after decades. It’s a read that requires a bit of patience, but in return offers a strong atmosphere and a memorable main character.
