- Rating: ★★★★★
- Editura: Celestium
- Pagini: 450
- Goodreads: Perfuzia speranței
- Poate fi cumpărată de aici: https://bookbite.ro/products/perfuzia-speran%C8%9Bei-printed-edges?_pos=1&_psq=perfuzia+spera&_ss=e&_v=1.0
„Perfuzia speranței” de Eva Winter este una dintre cele mai emoționante lecturi recente care m-au atins profund. Am început s-o citesc fără prea multe așteptări, dar am ieșit dintre paginile cărții cu inima aproape zdrobită — un amestec de durere, speranță și vindecare.
Personajul central este Cassandra (“Cassy”) Palmer, o tânără fragilă, dar cu un suflet care se zbate să respire sub povara divorțului părinților ei. Deși încă elevă, responsabilitățile și așteptările adulților o apasă de parcă ar fi mai matură decât este de fapt. Tensiunea din casă, abandonul emoțional, reproșurile — toate o împing spre un gest disperat, un moment de criză, în urma căruia sfârșește internată în spital. Acesta nu este doar un accident, este punctul de cotitură din viața ei.
În spital, apare Rowan, un asistent care nu este doar un simplu cunoscut; este oglinda speranțelor neexprimate și a durerilor ascunse. Când află ce anume a adus-o pe Cassy la gestul ei, Rowan încearcă, cu blândețe, dar și cu riposte interioare, să-i fie aproape — nu doar fizic, ci și sufletește. Între ei se înfiripă o legătură imperfectă, dar autentică — speranța că două suflete care suferă pot, împreună, să găsească puterea de a merge mai departe.
Eva Winter descrie cu naturalețe lupta interioară a lui Cassy — frica, vinovăția, rușinea, dar și dorința de a fi iubită și de a ierta, mai ales pe sine. Rowan vine să îi fie sprijin, dar și oglindă: nu încearcă să o salveze pe Cassy, ci să o ajute să se salveze singură, să se regăsească. Dincolo de relația dintre ei, romanul explorează relațiile de familie — cât de greu este când părinții nu se înțeleg, cât de mult poate fi rănit un copil care simte că poartă vina vieții lor sau cea a destrămării lor.
Ce m-a impresionat cel mai mult este modul cum autoarea a reușit să echilibreze durerea cu speranța. Nu este un roman doar despre suferință — este despre cum un om se ridică din ruine, cum deschide ochii la frumusețea care rămâne, cum fiecare zi poate aduce o picătură de lumină, dacă ai pe cineva lângă tine care crede în tine.
Stilul este simplu, dar sincer: nu te obosește cu descrieri complicate, nu se pierde în metafore pretențioase — totuși, cuvintele chiar ajung acolo unde doare. Pagină după pagină, ajungi să te regăsești — dacă ai trecut prin ceva similar —, să empatizezi cu Cassy, și să-ți dorești ca Rowan să fie acolo mereu, să o strângă de mână, să nu o lase singură cu umbrele din trecut.
Finalul este previzibil, dar nu oferă promisiuni false. Este un sfârșit care lasă spațiu pentru vis, pentru speranță, pentru reconstruire. Mi-a rămas în minte că „important este să privești doar înainte și niciodată înapoi”. Aceasta nu este doar fraza-cheie a cărții, este îndemnul pe care simți că-l transmite.
The Infusion of Hope – Eva Winter
„The Infusion of Hope” by Eva Winter is one of the most moving recent reads that touched me deeply. I started it without many expectations, but I closed the book with my heart almost shattered — a mixture of pain, hope, and healing.
The central character is Cassandra (“Cassy”) Palmer, a fragile young girl with a soul struggling to breathe under the weight of her parents’ divorce. Although still a student, the responsibilities and expectations of adults weigh on her as if she were more mature than she really is. The tension at home, the emotional neglect, the reproaches — all push her toward a desperate gesture, a moment of crisis that ends with her being hospitalized. This is not just an accident; it is the turning point of her life.
In the hospital, Rowan appears, a nurse who is not just a casual acquaintance; he becomes the mirror of unspoken hopes and hidden pains. When he learns what drove Cassy to her act, Rowan tries, gently yet with his own inner struggles, to be by her side — not only physically, but emotionally as well. Between them, an imperfect yet authentic bond begins to form — the hope that two suffering souls can, together, find the strength to move forward.
Eva Winter portrays Cassy’s inner struggle with honesty — the fear, guilt, and shame, but also her longing to be loved and forgiven, especially by herself. Rowan is there as support, but also as a mirror: he doesn’t try to save Cassy, but rather helps her save herself, to rediscover who she is. Beyond their relationship, the novel explores family ties — how painful it is when parents can’t get along, and how deeply a child can be wounded when they feel responsible for their parents’ unhappiness or separation.
What impressed me most was how the author managed to balance pain with hope. This is not just a novel about suffering — it’s about how someone rises from the ruins, opens their eyes to the beauty that remains, and realizes that each day can bring a drop of light, if there’s someone by your side who believes in you.
The style is simple yet sincere: it doesn’t tire you with complicated descriptions or get lost in pretentious metaphors — and yet the words go straight where it hurts. Page after page, you find yourself reflected — if you’ve been through something similar —, you empathize with Cassy, and you wish for Rowan to always be there, holding her hand, never leaving her alone with the shadows of her past.
The ending is not predictable, but it doesn’t offer false promises either. It’s a conclusion that leaves room for dreams, for hope, for rebuilding. What stayed with me was the thought that “the important thing is to look only forward and never back.” This isn’t just the key phrase of the book; it’s the message you feel it truly conveys.
Lasă un răspuns