- Rating: ★★☆☆☆
- Editura: Trei, imprint Fiction Connection / Thriller
- Traducere: Cristina Michaela Tache
- Pagini: 448
- Goodreads: Noaptea lupului
- Poate fi cumpărată de aici: https://www.edituratrei.ro/carte/noaptea-lupului/14075/
„Noaptea lupului” de Jo Nesbo a fost a doua carte pe care am citit-o de la acest autor și, din păcate, nici de data aceasta nu m-am conectat cu stilul lui. Deși este considerat „regele noir-ului nordic”, eu nu am simțit deloc acel vibe rece, tensionat și specific literaturii scandinave. Cartea este plasată în Minneapolis și urmărește două investigații desfășurate la șase ani distanță, una făcută de un polițist american și cealaltă de un scriitor norvegian venit special în oraș pentru acest caz.
În 2016 îl cunoaștem pe Bob Oz, un polițist suspendat, cu un trecut nu tocmai curat. Când un traficant de arme este găsit împușcat, toate indiciile îl arată pe Tomas Gomez, un tip tăcut și periculos, care dispare imediat după crimă. În scurt timp, apar și alte victime, iar Bob Oz devine aproape obsedat de ideea că Gomez este un criminal în serie pe care doar el îl poate înțelege. Bob este un personaj complicat, cu multe nuanțe, dar pentru mine nu a reușit să devină memorabil, poate și pentru că acțiunea avansează foarte greu și se repetă în multe puncte.
În 2022, povestea se mută la un scriitor norvegian care vine în Minneapolis pentru a investiga același caz. La început pare un observator neutru, curios să scrie o carte despre aceste crime stranii. Dar pe măsură ce descoperă mai multe despre Gomez și despre trecutul lui Bob Oz, devine clar că nici el nu este atât de „din afară” pe cât încearcă să pară. Deși această schimbare de perspectivă ar fi trebuit să aducă un plus de mister, pentru mine nu a avut impact, tocmai pentru că ritmul este lent și multe scene se întorc la aceleași idei.
Recunosc că am înțeles ce a vrut Nesbo să transmită: o discuție despre arme, pericol, violență și traume. Dar execuția mi s-a părut lipsită de intensitate. Mi-au lipsit tensiunea, atmosfera și acel tip de storytelling care să mă țină prinsă în poveste. Singurul moment în care am simțit o conexiune reală a fost atunci când Bob Oz vorbește despre tragedia fiicei sale, care s-a împușcat cu arma lui. Acolo am putut vedea durerea lui adevărată și de ce reacționează atât de puternic în fața violenței. A fost un fragment sincer și emoționant într-o poveste care, altfel, nu m-a atins deloc.
Poate și momentul în care am citit cartea nu a fost cel mai potrivit, dar tot nu pot ignora faptul că acțiunea mi s-a părut foarte lentă și repetitivă. Iar stilul lui Nesbo nu a reușit să mă prindă — deloc, din nou. Știu că mulți îl consideră genial, dar pentru mine, în această carte, nu a funcționat.
Totuși, nu renunț. Vreau să încerc și seria „Harry Hole”, care este lăudată peste tot. Poate acolo voi descoperi un Nesbo complet diferit, unul cu care să rezonez mai bine.
Minnesota – Jo Nesbo
“Minnesota” by Jo Nesbo was the second book I read by this author and, unfortunately, I didn’t connect with his style this time either. Although he’s considered “the king of Nordic noir,” I didn’t feel that cold, tense vibe typical of Scandinavian literature at all. The book is set in Minneapolis and follows two investigations taking place six years apart — one led by an American cop and the other by a Norwegian writer who comes to the city specifically for this case.
In 2016 we meet Bob Oz, a suspended police officer with a not-so-clean past. When an arms dealer is found shot, all signs point to Tomas Gomez, a quiet and dangerous man who disappears right after the murder. Soon after, more victims appear, and Bob Oz becomes almost obsessed with the idea that Gomez is a serial killer only he can understand. Bob is a complex character with many layers, but for me, he never became memorable — maybe because the plot moves very slowly and repeats itself in many places.
In 2022, the story shifts to a Norwegian writer who comes to Minneapolis to investigate the same case. At first, he seems like a neutral observer, curious to write a book about these strange crimes. But as he discovers more about Gomez and about Bob Oz’s past, it becomes clear that he’s not as much of an “outsider” as he tries to appear. Although this change in perspective should have added more mystery, for me it had no real impact, precisely because the pacing is slow and many scenes circle back to the same ideas.
I admit that I understood what Nesbo was trying to convey: a discussion about guns, danger, violence, and trauma. But the execution felt lacking in intensity. I missed the tension, the atmosphere, and that type of storytelling that keeps me fully engaged in a book. The only moment where I felt a genuine connection was when Bob Oz talks about the tragedy of his daughter, who shot herself with his gun. There, I could truly see his pain and understand why he reacts so strongly to violence. It was a sincere and emotional fragment in a story that otherwise didn’t affect me at all.
Maybe I didn’t pick the right moment to read this book, but I still can’t ignore the fact that the plot felt very slow and repetitive. And Nesbo’s style just didn’t grab me — not at all, once again. I know many consider him brilliant, but for me, in this book, it simply didn’t work.
Still, I’m not giving up. I want to try the „Harry Hole” series, which is praised everywhere. Maybe there I’ll discover a completely different Nesbo — one I can resonate with much more.
Lasă un răspuns