- Rating: ★★★☆☆
- Editura: Crime Scene Press
- Traducere: Simona Brînzaru
- Pagini: 256
- Goodreads: Malavita
- Poate fi cumpărată de aici: https://crimescenepress.ro/product/malavita
Am citit „Malavita” de Tonino Benacquista cu multă curiozitate, pentru că premisa mi s-a părut foarte interesantă: o familie de mafioți americani, ascunși sub protecția programului de martori, încearcă să ducă o viață normală într-un mic sat din Normandia. Sună ca o combinație de thriller și comedie neagră, ceva ce promite tensiune și amuzament în același timp.
Personajul central este Giovanni Manzoni, fost mafiot italian din New Jersey, acum „retras” și obligat să-și schimbe identitatea. Sub numele de Fred Blake, încearcă să se integreze în Franța alături de soția lui, Maggie, și cei doi copii, Belle și Warren. Familia pare că vrea să fie „normală”, dar obiceiurile vechi ies repede la suprafață. Fred, de exemplu, se apucă să scrie o carte despre viața sa de mafiot, în timp ce Maggie explodează de nervi când simte că este tratată cu lipsă de respect. Copiii, la rândul lor, se adaptează după regulile învățate de acasă: Belle folosește șarmul și viclenia pentru a-și atinge scopurile, iar Warren organizează rețele de influență printre colegii de școală. Toată familia este departe de a fi „cuminte”.
Mi-a plăcut ideea contrastului dintre liniștea aparentă a satului francez și violența sau instinctele mafioților care nu dispar niciodată. Sunt scene amuzante, dar și destul de dure, iar autorul știe să construiască dialoguri rapide și ironice. Totuși, pe alocuri, povestea mi s-a părut că trenează. Sunt multe detalii despre viața de zi cu zi care m-au scos din ritmul acțiunii și am simțit că firul principal – amenințarea constantă că mafia îl va descoperi pe Giovanni – se pierde printre episoade secundare.
Finalul aduce acțiunea în forță, cu violență și tensiune, dar parcă prea brusc după ritmul mai lent de dinainte. Mi-ar fi plăcut o construcție mai echilibrată și personaje mai profunde, pentru că de multe ori am avut impresia că familia Blake este prezentată mai degrabă ca o caricatură decât ca oameni reali, cu emoții și frământări.
Per total, „Malavita” este o lectură simpatică, cu momente de umor și o idee originală, dar care nu m-a convins pe deplin. O recomand celor care caută o poveste neobișnuită, cu mafioți ce se ascund în Franța și situații absurde, dar nu a fost o carte care să mă prindă complet. Pentru mine, este un roman de trei stele, plăcut pe alocuri, dar nu memorabil.
The Family – Tonino Benacquista (Malavita, #1)
I read „The Family” by Tonino Benacquista with great curiosity, because the premise seemed very interesting: an American mafia family, hidden under the witness protection program, tries to live a normal life in a small village in Normandy. It sounds like a mix between a thriller and a dark comedy, something that promises both tension and amusement at the same time.
The central character is Giovanni Manzoni, a former Italian mobster from New Jersey, now “retired” and forced to change his identity. Under the name Fred Blake, he tries to blend in in France alongside his wife, Maggie, and their two children, Belle and Warren. The family seems to want to be “normal,” but their old habits quickly resurface. Fred, for example, starts writing a book about his life as a mobster, while Maggie explodes with anger whenever she feels she’s being treated with disrespect. The children, in turn, adapt using the rules they learned at home: Belle uses charm and cunning to get what she wants, while Warren builds networks of influence among his schoolmates. The whole family is far from “well-behaved.”
I liked the contrast between the apparent calm of the French village and the violence or mafia instincts that never truly go away. There are funny scenes, but also quite harsh ones, and the author knows how to write sharp, ironic dialogue. However, at times, the story felt like it was dragging. There are many details about daily life that pulled me out of the rhythm of the action, and I felt that the main thread—the constant threat that the mafia will find Giovanni—got lost among side episodes.
The ending brings strong action, with violence and tension, but it felt a bit too abrupt after the slower pace before it. I would have liked a more balanced structure and deeper characters, because often I had the impression that the Blake family was presented more as a caricature than as real people with emotions and struggles.
Overall, „The Family” is a pleasant read, with moments of humor and an original idea, but it didn’t fully convince me. I’d recommend it to those looking for an unusual story about mobsters hiding in France and absurd situations, but it wasn’t a book that completely gripped me. For me, it’s a three-star novel—enjoyable at times, but not memorable.
Lasă un răspuns