- Rating: ★★★★☆
- Editura: Celestium
- Pagini: 262
- Goodreads: Măcar privim același cer
- Poate fi cumpărată de aici: https://bookbite.ro/collections/frontpage/products/macar-privim-acela%C8%99i-cer-printed-edges
„Măcar privim același cer” de Eva Winter este o poveste intensă despre iubire, trădare, durere și vindecare. O carte care m-a făcut să simt mult și să mă gândesc la alegerile greșite din trecut, dar și la curajul de a merge mai departe chiar și când totul pare pierdut.
Personajul principal, Kalisha, este o tânără care încă suferă după o relație toxică încheiată brusc, dar cu multe lucruri rămase nespuse. Ezra, fostul ei iubit, a fost cândva tot universul ei. Îl iubea mai mult decât pe sine. Dar Ezra a înșelat-o, a mințit-o, și cel mai dureros lucru este că a făcut-o cu una dintre prietenele ei apropiate, Cynthia. Această trădare a rupt-o complet, iar ceea ce o face diferită este felul în care a ales să se răzbune: cu sânge rece, printr-o înscenare care i-a afectat viața lui Ezra și relația acestuia cu familia.
Mi-a plăcut cât de umană și sinceră este Kalisha. Are momente în care este furioasă, altele în care este vulnerabilă și speriată. Este prinsă între dorința de a merge mai departe și nevoia de a înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat. Deși pare că a fost cea care a distrus tot, de fapt, este și victima și supraviețuitoarea unei iubiri toxice.
Ezra nu este doar băiatul care a greșit. Este și el distrus, regretă sincer și încă o iubește. Mi-au plăcut capitolele din perspectiva lui – te fac să înțelegi că nu totul este alb sau negru și că, uneori, oamenii rănesc nu pentru că vor, ci pentru că nu știu cum să iubească altfel.
Un personaj aparte este și Amber, prietena Kalishei. Este energică, loială și gălăgioasă, dar cu inima pe măsură. Este genul de prietenă care nu te lasă să cazi, chiar dacă trebuie să te tragă afară cu forța din camera ta. Mi-a plăcut mult dinamica dintre ele – a fost reală, vie și adesea amuzantă, o gură de aer într-o poveste plină de durere.
Povestea se desfășoară pe fundalul mării, care devine un simbol al trecutului, al amintirilor, dar și al speranței. Mi-au plăcut mult scenele de pe plajă – descrise cu sensibilitate, aproape poetic, dar cu o emoție brută, care atinge direct.
Totuși, nu i-am dat cinci stele pentru că, pe alocuri, am simțit că personajele sunt prea tinere pentru intensitatea acțiunilor și trăirilor lor. Uneori, parcă totul se desfășoară prea dramatic pentru vârsta lor, iar anumite situații par puțin exagerate. Aș fi vrut mai multă maturitate în unele reacții sau poate mai mult timp pentru vindecare.
„Măcar privim același cer” este o carte despre iubirile care ne schimbă, despre greșelile care dor, dar și despre iertarea de sine. Nu este o poveste siropoasă, ci una dureroasă, dar frumoasă, care îți arată cât de greu este să închizi un capitol și să mergi mai departe… dar nu imposibil.
At Least We Look at the Same Sky – Eva Winter
“At Least We Look at the Same Sky” by Eva Winter is an intense story about love, betrayal, pain, and healing. It’s a book that made me feel deeply and reflect on past mistakes, but also on the courage it takes to move forward, even when everything seems lost.
The main character, Kalisha, is a young woman still hurting after a toxic relationship that ended abruptly, with many things left unsaid. Ezra, her ex-boyfriend, used to be her whole world. She loved him more than she loved herself. But Ezra cheated on her, lied to her, and the most painful part was that he did it with one of her close friends, Cynthia. That betrayal broke her completely, and what makes her different is how she chose to get revenge: cold-bloodedly, through a setup that impacted Ezra’s life and his relationship with his family.
What I appreciated about Kalisha is how human and honest she is. She has moments of anger, others of vulnerability and fear. She’s torn between the desire to move on and the need to understand what really happened. Even though it may seem like she’s the one who ruined everything, in truth, she’s both the victim and the survivor of a toxic love.
Ezra isn’t just the boy who messed up. He’s broken too, genuinely regrets everything, and still loves her. I really liked the chapters from his point of view – they help you understand that not everything is black and white and that sometimes people hurt not because they want to, but because they don’t know how to love in a better way.
A standout character is also Amber, Kalisha’s friend. She’s energetic, loyal, and loud, but with a heart to match. She’s the kind of friend who won’t let you fall apart, even if she has to drag you out of your room by force. I really enjoyed their dynamic – it felt real, vivid, and often funny, a breath of fresh air in a story filled with pain.
The story unfolds against the backdrop of the sea, which becomes a symbol of the past, of memories, but also of hope. I loved the beach scenes – described with sensitivity, almost poetic, yet with raw emotion that hits you directly.
Still, I didn’t give it five stars because, at times, I felt the characters were a bit too young for the intensity of their actions and emotions. Sometimes, everything felt a little too dramatic for their age, and certain situations seemed slightly exaggerated. I would’ve liked more maturity in some reactions, or maybe more time dedicated to healing.
“At Least We Look at the Same Sky” is a book about the loves that change us, the mistakes that hurt, and the journey toward self-forgiveness. It’s not a sugary love story, but a painful yet beautiful one that shows just how hard it is to close a chapter and move on… but not impossible.
Lasă un răspuns