- Rating: ★★★★☆
- Editura: All
- Pagini: 328
- Goodreads: Ultima țigară
- Poate fi cumpărată de aici: https://www.all.ro/ultima-tigara.html
Am terminat „Ultima țigară” cu senzația că tocmai am citit jurnalul intim al unui prieten vechi. Scrisă cu un amestec savuros de sinceritate brutală, umor inteligent și reflecții personale, cartea te prinde din prima pagină și nu-ți mai dă drumul. Nu promite rețete de viață, dar îți arată cum se simte cu adevărat trăitul – cu suișuri, coborâșuri și un zâmbet ironic în colțul buzelor.
Cartea este o colecție de întâmplări inspirate din viața lui Silviu Messe, un tânăr marinar care încearcă să-și găsească locul în lume. Din Constanța până prin porturi străine, trecând prin amintiri din copilărie și povești cu gust de bere caldă și fum de țigară, autorul ne poartă prin frânturi de viață care te fac când să râzi în hohote, când să înghiți în sec.
Mi-au plăcut mult personajele – nu în sensul clasic de „personaje de roman”, ci mai degrabă oamenii reali din jurul lui Silviu: tataie, cu gestul simbolic al ultimei țigări; prietenii de cartier, unici prin replici și comportamente; colegii de pe vas, fiecare cu un accent diferit și o poveste ciudată; și, bineînțeles, autorul însuși, care devine o voce clară și vie, ușor de îndrăgit.
Stilul lui Messe este direct, relaxat și necosmetizat. Nu încearcă să te impresioneze cu metafore complicate sau filozofii obositoare. În schimb, te prinde cu naturalețea frazei, cu modul în care reușește să transforme detaliile mărunte în scene cu impact. Îți aruncă referințe la filme, muzică și actori, ca să simți că sunteți din aceeași generație, cu aceleași nostalgii.
Ce m-a atins cel mai mult a fost sinceritatea lui. Nu se ascunde după cuvinte mari și nu se rușinează de slăbiciuni. Povestește cu umor despre eșecuri, cu emoție despre oameni pierduți, cu luciditate despre propria rătăcire. Mi-a plăcut că nu pozează nici în victimă, nici în erou – doar într-un om care încearcă să înțeleagă cine este și ce vrea de la viață.
I-am dat patru stele pentru că, deși am simțit o conexiune profundă cu multe dintre momente, uneori textele par mai degrabă note de jurnal decât povestiri complet închegate. Dar poate tocmai asta face cartea atât de autentică: este vie, nefinisată, la fel ca viața.
„Ultima țigară” nu este o lectură care să te lase rece. Este genul de carte care se citește repede, dar se simte mult timp după. Te face să râzi, să te întrebi, să-ți amintești și, mai ales, să simți. Iar pentru mine, asta înseamnă literatură bună.
The Last Cigarette – Silviu Messe
I finished „The Last Cigarette” with the feeling that I had just read the intimate journal of an old friend. Written with a delicious mix of brutal honesty, sharp humor, and personal reflections, the book grabs you from the very first page and doesn’t let go. It doesn’t promise any life formulas, but it shows you what living truly feels like – with ups, downs, and an ironic smile at the corner of your lips.
The book is a collection of stories inspired by the life of Silviu Messe, a young sailor trying to find his place in the world. From Constanța to foreign ports, through childhood memories and tales flavored with warm beer and cigarette smoke, the author takes us through fragments of life that make you laugh out loud one moment and swallow hard the next.
I really enjoyed the characters – not in the classic sense of „novel characters,” but rather the real people surrounding Silviu: his grandpa, with the symbolic gesture of the last cigarette; his neighborhood friends, each unique in their lines and quirks; his shipmates, each with a different accent and a strange story; and, of course, the author himself, who becomes a clear, vivid, and easy-to-love voice.
Messe’s style is direct, relaxed, and unpolished. He doesn’t try to impress with complicated metaphors or exhausting philosophies. Instead, he draws you in with the natural flow of his writing, with the way he turns small details into impactful scenes. He throws in references to movies, music, and actors, making you feel like you’re from the same generation, sharing the same nostalgia.
What touched me the most was his honesty. He doesn’t hide behind big words and isn’t ashamed of his weaknesses. He talks with humor about failures, with emotion about lost people, and with clarity about his own wandering. I appreciated that he doesn’t try to play the victim or the hero – just a man trying to understand who he is and what he wants from life.
I gave it four stars because, although I felt a deep connection to many moments, at times the texts felt more like journal notes than fully developed stories. But maybe that’s exactly what makes the book so authentic: it’s raw, unfinished, just like life.
„The Last Cigarette” is not a book that leaves you indifferent. It’s the kind of book you read quickly but feel long after. It makes you laugh, reflect, remember, and, most of all, feel. And to me, that’s what good literature is all about.
Lasă un răspuns