- Rating: ★★★★☆
- Editura: BookForge
- Pagini: 402
- Goodreads: Tristețea grădinii de șofran
- Poate fi cumpărată de aici: https://bookforge.ro/tristetea-gradinii-de-sofran-monica-ramirez
Citind „Tristețea grădinii de șofran”, am simțit că intru într-o lume în care prezentul și trecutul se împletesc subtil, iar emoțiile nu pot fi ignorate. Deși nu este o carte perfectă, este una care mi-a intrat adânc în suflet și m-a făcut să mă gândesc mult la alegeri, regrete și vieți care se repetă, cumva, peste generații.
Povestea începe cu Julia și Simon Hall, un cuplu care pare să fi pierdut busola în viață. S-au cunoscut pe vremea studenției, într-un seminar literar condus de celebrul și misteriosul profesor Elliot Stokes. Ea a renunțat la scris și lucrează ca editor, el se luptă să termine al doilea roman, dar inspirația îl ocolește. Relația lor nu mai e ce-a fost, iar viața în Brooklyn îi apasă. Așa că decid să se mute în Sleepy Hollow, orașul copilăriei Juliei – un loc pitoresc, cu livezi, flori de șofran și o atmosferă liniștitoare, dar totodată stranie.
Pentru că nu-și permit o casă acolo, acceptă să locuiască în vechea moșie a lui Stokes – un conac impunător, dar aproape o ruină, plin de camere uitate și secrete bine ascunse. La început, schimbarea pare benefică. Simon începe să scrie din nou, iar Julia descoperă o legendă locală, despre Regina șofranului – o femeie care a trăit cu un secol în urmă și care a murit tragic. Povestea ei o inspiră pe Julia să scrie din nou, dar și să caute adevăruri dureroase, atât în legătură cu Regina, cât și cu trecutul ei personal.
Ce mi-a plăcut foarte mult la carte este atmosfera. E apăsătoare, dar poetică. Simți frigul conacului, ceața de pe lac, pașii pe podelele scârțâitoare. Totul e încărcat de mister. Pe măsură ce Julia descoperă tot mai multe despre familia Stokes și despre Regina șofranului, începe să vadă paralele ciudate între povestea ei și cea a femeii din trecut. Se întreabă în cine poate avea încredere, inclusiv în Simon, și începe să simtă că moșia are o influență întunecată asupra celor care locuiesc acolo.
Julia este un personaj care mi-a stârnit empatia. Trăiește în umbră, cu o durere veche în suflet, legată de familia ei adoptivă și de golurile din trecutul său. Mi-a fost drag de ea, chiar dacă uneori aș fi vrut s-o văd mai curajoasă, mai hotărâtă. Simon, pe de altă parte, mi-a lăsat un gust amar. Preocupat de propriul eșec, pare tot mai distant, iar relația dintre ei se deteriorează pe nesimțite. Iar Elliot Stokes… rămâne o enigmă până la final. Un personaj care planează peste tot ce se întâmplă, ca o umbră.
Cartea m-a prins, mai ales prin felul în care se dezvăluie treptat. Nu este o poveste cu acțiune rapidă, ci una care te atrage încet, prin atmosferă și emoții. Mi-au plăcut alternanțele între prezent și trecut, chiar dacă unele părți mi s-au părut ușor previzibile. Finalul nu m-a luat complet prin surprindere, dar impactul emoțional a fost acolo.
Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care definește această carte, acela ar fi tristețea. E o tristețe care nu ține doar de pierderi, ci și de întrebări fără răspuns, de „ce-ar fi fost dacă”, de visuri neîmplinite. E un sentiment care se lipește de tine și rămâne.
I-am dat patru stele pentru că, deși m-a emoționat și mi-a plăcut mult, unele momente au fost puțin lente sau repetitive, iar personajele secundare mi-ar fi plăcut să fie mai bine conturate. Dar chiar și așa, „Tristețea grădinii de șofran” este un roman care merită citit – mai ales dacă iubești misterele, poveștile cu rădăcini în trecut și emoțiile care te urmăresc mult după ce ai închis cartea.
The Sorrow of the Saffron Garden – Monica Ramirez
Reading „The Sorrow of the Saffron Garden”, I felt like I was entering a world where the present and the past subtly intertwine, and emotions cannot be ignored. Although it’s not a perfect book, it touched me deeply and made me reflect a lot on choices, regrets, and lives that somehow echo across generations.
The story begins with Julia and Simon Hall, a couple who seem to have lost their way in life. They met during college, in a literature seminar led by the famous and mysterious Professor Elliot Stokes. Julia has given up writing and now works as an editor, while Simon struggles to finish his second novel, inspiration having abandoned him. Their relationship is no longer what it used to be, and life in Brooklyn feels heavy. So they decide to move to Sleepy Hollow, Julia’s childhood town – a picturesque place filled with orchards, saffron flowers, and a peaceful yet strange atmosphere.
Since they can’t afford a house there, they accept an offer to live in Stokes’ old estate – an imposing mansion, but nearly a ruin, full of forgotten rooms and well-hidden secrets. At first, the change seems to help. Simon starts writing again, and Julia stumbles upon a local legend about the Saffron Queen – a woman who lived a century ago and died tragically. Her story inspires Julia to write once more but also drives her to uncover painful truths, both about the Queen and her own past.
What I loved most about the book is the atmosphere. It’s heavy, yet poetic. You can feel the chill of the mansion, the mist over the lake, the creaking floorboards. Everything is filled with mystery. As Julia learns more about the Stokes family and the Saffron Queen, she begins to see strange parallels between her own story and that of the woman from the past. She starts to question whom she can trust – even Simon – and begins to feel the estate has a dark influence over its inhabitants.
Julia is a character who stirred my empathy. She lives in the shadows, with an old pain in her soul, tied to her adoptive family and the blanks in her past. I grew fond of her, even though sometimes I wished she had been braver and more decisive. Simon, on the other hand, left a bitter taste. Obsessed with his own failure, he becomes more and more distant, and their relationship slowly crumbles. As for Elliot Stokes… he remains an enigma until the end. A character who looms over everything like a shadow.
The book drew me in, especially through the way it gradually unfolds. It’s not a fast-paced story, but one that lures you in slowly, with its atmosphere and emotions. I liked the alternation between past and present, even if some parts felt a bit predictable. The ending didn’t completely surprise me, but the emotional impact was there.
If I had to choose a single word to define this book, it would be sorrow. A sorrow that’s not just about loss, but also about unanswered questions, “what ifs,” and unfulfilled dreams. It’s a feeling that clings to you and lingers.
I gave it four stars because, although it moved me and I enjoyed it a lot, some moments were a bit slow or repetitive, and I wish the secondary characters had been more developed. Still, „The Sorrow of the Saffron Garden” is a novel worth reading – especially if you love mysteries, stories rooted in the past, and emotions that stay with you long after you’ve closed the book.
Lasă un răspuns