„Salem’s Lot” de Stephen King este o poveste de groază care mi-a pătruns adânc în minte și m-a făcut să mă uit de două ori pe fereastră în miez de noapte. Deși am citit multe cărți horror de-a lungul anilor, această carte m-a prins într-un mod în care puține alte povești au reușit. Atmosfera din Jerusalem’s Lot este ireală, aproape tangibilă – King construiește o tensiune care crește încet, până când simți că fiecare colț al micului orășel ascunde un secret înfiorător.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la „Salem’s Lot” este felul în care King reușește să creeze o senzație de neliniște crescândă fără să grăbească lucrurile. E ca și cum ai asista la o furtună care se apropie încet, dar inevitabil, până când totul este înghițit de întuneric. Ben Mears, scriitorul care se întoarce în orașul său de suflet, pare să simtă de la început că ceva nu este în regulă – și tu, ca cititor, simți asta odată cu el. Dar King este un maestru al anticipării. Te face să îți pui întrebări, să simți că pericolul pândește undeva în afara vederii, chiar dacă nu știi exact ce formă va lua.

Personajele sunt incredibil de bine conturate, fiecare cu fricile și slăbiciunile lor, ceea ce face ca ororile care urmează să fie și mai personale și palpabile. Susan Norton, o tânără inteligentă și curajoasă, sau Mark Petrie, băiatul care pare să înțeleagă mai bine decât oricine gravitatea a ceea ce se întâmplă, sunt doar câteva dintre figurile memorabile care îți intră pe sub piele. Îi simți de parcă ar fi oameni pe care i-ai cunoscut dintotdeauna, ceea ce face groaza și mai terifiantă atunci când lucrurile încep să scape de sub control.

Ceea ce face „Salem’s Lot” atât de înfricoșător nu este doar amenințarea evidentă, ci și modul în care King explorează natura umană atunci când se confruntă cu necunoscutul. Este un roman despre frică, despre cum oamenii reacționează atunci când lumea lor familiară începe să se destrame. Și tocmai această realitate terifiantă, că oricine poate fi atins de rău, m-a ținut trează nopți la rând.

Fără să dezvălui prea multe, pot spune că povestea ia o turnură care m-a făcut să mă simt complet captivă. Ceva se mișcă în Salem’s Lot, ceva întunecat și vechi, iar modul în care King construiește tensiunea face ca fiecare pagină să pară o călătorie mai departe către beznă. Pe măsură ce citeam, am simțit un fior rece la gândul că poate unele locuri, unele comunități, ascund secrete întunecate pe care nici măcar nu le putem concepe.

Am terminat cartea cu un sentiment de neliniște, de parcă povestea încă se desfășoară undeva, dincolo de marginile paginilor. „Salem’s Lot” este un roman de groază în cel mai pur sens – nu doar pentru că îți provoacă frică, ci pentru că îți schimbă felul în care privești lumea. După ce am închis cartea, nu m-am mai uitat niciodată la un orășel mic și aparent liniștit în același fel.

Dacă ești în căutarea unei povești care să îți dea fiori pe șira spinării și să îți țină atenția captivă până la ultima pagină, „Salem’s Lot” este exact ce îți trebuie. Stephen King reușește să îmbine perfect atmosfera sumbră, personaje complexe și o poveste înfiorătoare, creând o capodoperă a literaturii horror. Pentru mine, este una dintre cele mai bune cărți ale sale și merită fără îndoială cinci stele.

Cartea a fost citită în #buddyreading cu @books.and.nature94. A fost o adevărată încântare să emitem tot felul de teorii și de plot-twist-uri!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.