- Rating: ★★★☆☆
- Editura: Art, imprint Paladin Science-Fiction
- Traducere: Andrei Dîrlău
- Pagini: 208
- Goodreads: Departe de planeta tăcută
- Poate fi cumpărată de aici: https://www.editura-arthur.ro/info/carte/departe-de-planeta-tacuta
„Departe de planeta tăcută” de C.S. Lewis este un roman SF cu idei interesante, însă am avut o relație amestecată cu lectura. Povestea începe într-un mod promițător, cu răpirea profesorului Ransom de către un fizician megaloman și complicele său, care îl duc pe Malacandra (Marte), o planetă necunoscută. Cei doi aveau intenția să jefuiască planeta și să ofere un sacrificiu uman, iar Ransom părea să fie alegerea perfectă pentru planul lor diabolic. Dar odată ajuns pe Malacandra, Ransom reușește să scape și descoperă o civilizație cu totul diferită, întâlnind trei specii inteligente care îi vor schimba complet perspectiva asupra universului și a Pământului.
Unul dintre momentele care mi-a rămas în minte a fost când Ransom începe să se simtă copleșit de infinitatea universului. Gândul la populația adevărată a cosmosului, la dimensiunile sale tridimensionale fără sfârșit și la eonii ce nu au fost consemnați în nicio cronică l-au amețit, iar această descriere a reușit să redea sentimentul de nesfârșit într-un mod foarte puternic. Totuși, pe măsură ce am avansat cu lectura, am simțit că aceste reflecții filosofice, deși captivante uneori, îmi îngreunează apropierea emoțională de poveste și de personaje.
Un alt aspect fascinant a fost momentul în care Ransom descoperă că Pământul este cunoscut în tot universul drept „planeta tăcută”, cu o poveste tragică, uitată de restul civilizațiilor. Această revelație adaugă un strat simbolic și profund, dar în același timp mă face să mă întreb dacă tema religioasă și morală introdusă de C.S. Lewis nu este uneori prea insistentă. Pentru un cititor care caută o poveste SF mai dinamică și mai axată pe acțiune, aceste momente de filosofie pot părea forțate.
Totodată, modul în care Lewis descrie planetele ca niște goluri în cerul viu, pustiuri de materie și aer excluse, mi-a oferit o imagine puternică și un sentiment de neliniște cosmică. Ransom ajunge să se întrebe dacă strălucirea universului se sfârșește odată cu sistemul solar și dacă dincolo se află adevăratul vid, adevărata moarte. Aceasta este o idee cu greutate, care rămâne cu tine după ce ai terminat cartea, însă cred că romanul se bazează prea mult pe astfel de meditații, ceea ce încetinește ritmul și scade intensitatea poveștii.
În concluzie, „Departe de planeta tăcută” are momente de adevărată strălucire și ridică întrebări interesante despre locul omului în univers, dar nu m-a captivat pe deplin. Ritmul lent și combinația de aventură și reflecție filosofică m-au făcut să simt că lipsește ceva pentru a mă lega cu adevărat de poveste. Cu toate acestea, este o carte care merită citită dacă ești deschis la o abordare mai profundă și spirituală a genului SF, dar pentru mine nu a reușit să atingă acel nivel de entuziasm pe care îl caut într-un roman.
Cartea a fost citită pentru clubul de carte Paladin.
Lasă un răspuns